Bosul hackerilor constanteni a fost condamnat la inchisoare

cap_10.jpgPentru prima dată în istoria proceselor sale, cunoscutul Mihai Ghiaţă, zis Ice, considerat a fi „tatăl" hackerilor constănţeni, a fost condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa a fost pronunţată de magistraţii Tribunalului Constanţa, însă poate fi atacată în apel.

Cu multiple dosare în care este cercetat de procurorii DIICOT pentru operaţiuni bancare frauduloase, fals privind instrumentele de plată electronice, dar şi pentru alte infracţiuni, Ice a avut parte, în general, de clemenţa instanţelor, cel puţin până la procesul în care este judecat alături de Alexandru Dan Bălan, Claudiu Ioan Matei şi Daniel Iulian Foarfecă. Judecătorii i-au găsit vinovaţi pe cei patru tineri de acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT, respectiv pentru falsificare de instrumente de plată şi fals informatic. În timp ce Ghiaţă a primit patru ani de închisoare, Foarfecă a fost condamnat la doi ani cu suspendare, iar Bălan şi Matei au luat câte trei ani, tot cu suspendare. Deşi a afirmat în instanţă că este nevinovat, iar apoi a decis să păstreze tăcerea cu privire la acuzaţiile ce i s-au adus, Ice a fost condamnat la închisoare. Anchetatorii spun că, pe 9 iunie 2004, acasă la Ghiaţă, a fost găsit un card falsificat. Potrivit procurorilor, Ice voia să folosească respectivul card pentru a retrage de la bancomat o sumă frumuşică. Tot la domiciliul său, în urma percheziţiei, au fost descoperite mai multe instrumente pe care tânărul le folosea pentru a falsifica respectivele carduri. La rândul lor, şi Alexandru Dan Bălan, Claudiu Ioan Matei şi Daniel Iulian Foarfecă au fost puşi sub acuzare şi trimişi în judecată, procurorii DIICOT probând faptul că aceştia deţineau aparatură pentru falsificarea cardurilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ice

14 May, 2010 01:22

Un fleac. M-au ciuruit!

Articole asemanatoare

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 208

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 437

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1121

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 501

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 554

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 573

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 606

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 933

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 610

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 511

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 402

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 508

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 824

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 530

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 487