Britanic condamnat la Constanta pentru tentativa de omor

Joseff Rivas, cetăţeanul britanic judecat la Constanţa pentru tentativă de omor calificat, a fost găsit vinovat de acuzaţiile aduse. Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe britanic la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, urmând ca Rivas să-i achite victimei sale 22.000 de lei, cu titlul de daune morale şi materiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorii Tribunalului au respins cererea formulată de apărare de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care este judecat Rivas din tentativă de omor calificat în vătămare corporală gravă. Hotărârea Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Procurorii constănţeni îl acuză că, pe 13 iulie 2008, în urma unei altercaţii cu Ainur Suliman, Rivas l-a lovit în zona capului, iar Suliman a avut nevoie de aproximativ 55 de zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie. Urmărirea penală a fost începută faţă de Rivas de poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, iniţial britanicul fiind acuzat de vătămare corporală gravă. Ulterior, încadrarea juridică a faptei s-a schimbat în tentativă de omor calificat, anchetatorii apreciind că aceasta a fost comisă cu intenţia de a ucide. De menţionat că, la vremea respectivă, atât Rivas, cât şi victima sa erau angajaţi ai Save&Self Security, astfel că judecătorii Tribunalului au decis ca britanicul să achite o parte din banii destinaţi victimei sale împreună cu societatea de pază.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Holban Ionut

20 Apr, 2010 17:12

Sunt cumnatul lui Rivas si constat cu parere de rau ca nici voi nu mai stiti ce sa scrieti in ziarele astea si pentru o mai buna audienta mai infloriti si voi lucrurile! Asta e! Traim in Romania! Imi pare rau ca sunt roman. O tara unde BANUL face legea!

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 406

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 412

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 514

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 871

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 558

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 491

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 454

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 784

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 505

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560