03 Feb, 2009 02:57
1858
Olimpia CEARA
După Sindicatul
Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei
şi Internelor, este rândul Corpului Naţional al Poliţiştilor să ia atitudine
faţă de decizia premierului Emil Boc de a tăia sporurile salariale.
Comisarul şef Emil
Moraru, preşedintele CNP Constanţa şi totodată, şeful DIAS, a precizat că va
întocmi, în numele celor pe care îi reprezintă, o adresă către Inspectoratul
General al Poliţiei Române. În cuprinsul acesteia se va arăta că poliţiştii
constănţeni sunt revoltaţi, nemulţumiţi şi decişi să nu stea cu mâinile în sân.
Mulţi dintre ei sunt hotărâţi ca, în cazul în care decizia va fi pusă în
aplicare, să demisioneze. Starea de nemulţumire este justificată, afirmă Emil
Moraru, în condiţiile în care, fără sporuri, salariul de bază al unui agent nu
ar depăşi cu mult suma de 800 de lei. Şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi
Vameşilor Pro Lex ia atitudine. Într-un comunicat de presă remis ieri se arată
că se consideră necesar ca premierul Emil Boc să se consulte şi cu sindicatele
din Poliţie pentru a stabili măsurile necesare pentru perioada următoare, fără
a fi afectate veniturile poliţiştilor. Reprezentanţii sindicatului precizează
că, în ultimii ani, situaţia materială a poliţiştilor nu a fost deloc una roz.
Salariile sunt mici, orele suplimentare nu sunt plătite, suficiente motive
pentru ca mulţi dintre ei să demisioneze şi schema de personal a poliţiei să
ajungă la limită. „Conform statisticilor oficiale ale MAI, un agent de poliţie
debutant are salariul net de 804 lei, iar un ofiţer debutant, 1075 lei", se
arată într-un comunicat de presă al Pro Lex.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: