Cu cine se încurcă body-guard-ul lui Gheară Avocat bucureştean pus sub acuzare alături de Cherim Ferat

08_Cherim_sursa_1.jpgAcuzat de tentativă de omor comisă în public, de ameninţări şi alte infracţiuni comise cu violenţă, fostul body-guard al lui Nicu Gheară, renumitul mangaliot Cherim Ferat, a primit mandat de arestare preventivă valabil pe 29 de zile. Documentul a fost emis de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, care au ajuns la concluzia că individul este prea periculos pentru a fi cercetat în stare de libertate. Foarte interesant, cazul este de competenţa Curţii de Apel dat fiind că unul dintre suspecţii pentru care s-a cerut arestarea alături de Cherim Ferat este avocat în Bucureşti.

Totuşi, instanţa a hotărât să emită mandat de arestare doar pentru trei dintre cei cinci suspecţi prezentaţi cu propunere de arestare, alţi doi fiind cercetaţi în stare de libertate. În urma hotărârii judecătorilor bucureşteni, s-au emis mandate de arestare pentru Cherim Ferat, Samir Marian Ghiţă şi Adrian Nicolescu, documentele fiind valabile 29 de zile. La rândul lor, Mihai Gheorghe şi Ernis Sali sunt cercetaţi în libertate, având interdicţia de a părăsi municipiul Bucureşti timp de o lună fără încuviinţarea autorităţilor. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ci poate fi atacată în recurs, acesta urmând să fie analizat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, Cherim Ferat este acuzat de complicitate la tentativă de omor, ameninţări, loviri şi alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, în urma unui scandal petrecut în clubul Bamboo din Bucureşti, în noaptea de Revelion. Alături de acesta mai este cercetat şi Ernis Sali, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi complicitate la tentativă de omor, dar şi Adrian Nicolescu, lui imputându-i-se săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice, ameninţare şi complicitate la tentativă de omor.

Bătaie în bar şi ameninţări cu moartea

Procurorii au cerut arestarea şi pentru Samir Marian Ghiţă, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi tentativă de omor, dar şi a lui Mihai Gheorghe, pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice. Procurorii spun că „în noaptea de 31.12.2011/1.01.2012, cu ocazia petrecerii revelionului într-un bar din Municipiul Bucureşti, inculpaţii au provocat şi au participat la un scandal public, creând o stare de temere în rândul personalului şi clienţilor clubului". „Astfel, pe fondul unui conflict spontan, inculpaţii au distrus mai multe bunuri, au adresat cuvinte jignitoare, de ameninţare cu acte de violenţe şi au agresat fizic mai multe persoane. Unii dintre inculpaţi au fost înarmaţi cu baston telescopic - castet, cuţit, alţii cu briceag şi bucăţi de sticlă spartă, pe care le-au folosit pentru agresarea fizică a mai multor persoane, care au necesitat zile de îngrijiri medicale", spun procurorii. Mai mult, în urma anchetei s-a stabilit că unele dintre victime au fost agresate şi cu pumnii, picioarele şi cu extinctorul existent în local, „iar pentru a diminua posibilităţile acestora de a se apăra dar şi pentru a «descuraja» intervenţia în sprijinul celor agresaţi a altor persoane prezente, ameninţau, cu obiectele contondente". Surse neoficiale vorbesc despre faptul că bărbaţii care au fost bătuţi în clubul Bamboo de Cherim Ferat şi de prietenul său avocat, dar şi de ceilalţi acuzaţi sunt cunoscuţi luptători de kempoo din Bucureşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ SibiuUn bărbat din comuna Șelimbăr este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni subscrise violenței în familie.

24 Apr 2024 228

Terasa „La bunicul trăsnit” din Corbu, județul Constanța a ars în totalitate (FOTO+VIDEO)

06 Apr 2024 2909

Tulcea Doi bărbați în stare de ebrietate au distrus interfonul din scara unui bloc

18 Mar 2024 451

Constanța Bărbat suspectat că și-ar fi agresat fosta soție! Individul a distrus și brățara electronică de monitorizare

09 Mar 2024 825

ISU Argeș - Patru incendii de vegetație au distrus zeci de hectare de teren din județul Argeș

07 Mar 2024 346

Poliția Locală a cerut punerea în siguranță Lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a hotelului Parc din Mamaia a fost distrusă! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 2256

Monument distrus la Costinești, județul Constanța BTT SA a depus plângere penală împotriva firmei lui Iancu Papazicu pentru distrugere

19 Feb 2024 1550

BTT SA, reacție după distrugerea monumentului statuar din stațiunea din județul Constanța

16 Feb 2024 943

Constanța Incredibil cum arată mașina implicată în accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Imagini șocante! Victima, aruncată prin trapă (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 2132

Armata americană a distrus o rachetă anti-navă a rebelilor houthi

20 Jan 2024 819

Polițist cercetat după ce ar fi distrus sistemele GPS montate pe autospecialele de poliție

20 Jan 2024 701

Coș de gunoi incendiat în parcul de la Casa de Cultură din Constanța

15 Jan 2024 669

Un fost polițist a distrus geamul de la intrarea în locuinţa unei femei şi s-a baricadat în casă. După opt ore de negocieri, suspectul, imobilizat

08 Jan 2024 713

Știri Constanța Coș de gunoi distrus după ce au lăsat petardele să explodeze în el (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1118

Editorial! Anul 2023, marcat de tragedii! Astăzi, privim cu speranță și încredere spre noul an!

31 Dec 2023 1081