Poliția Locală a cerut punerea în siguranță Lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a hotelului Parc din Mamaia a fost distrusă! (GALERIE FOTO+VIDEO)

Monumentele de For Public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.
Monumentele de for public pot fi clasate ca monumente istorice, urmând regimul juridic stabilit pentru acestea.
Acestea nu fac parte din patrimoniul sau colecțiile muzeelor, însă ar trebui să se regăsească într-un inventar la nivelul primăriilor sau al Direcției Județene pentru Cultură.
Artistul plastic Radu Fulga a postat în mediul online o serie de fotografii prin care semnalează faptul că săptămâna trecută, în stațiunea Mamaia, lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a fost distrusă.


Așa arăta lucrarea de artă în 2023


Compoziția volumetrică de mari dimensiuni, placată cu mozaic din marmură și calcar, a fost realizată de artiștii Ethel Lucaci-Băiaș și Silviu Băiaș în anii '70 și reprezenta un punct de atracție în stațiune, a notat Fulga în postarea sa.
 
Mai multe detalii despre artiști găsiți pe site-ul Muzeului Național de Artă Contemporană - https://www.mnac.ro/home.
 
Mamaia nu mai este o staţiune, ci o aglomerare de clădiri care nu mai respectă nicio regulă de urbanism.
 
În acest context am vrut să lămurim în ce mod a dispărut de pe peretele fostei piscine lucrarea de artă.

 

La începutul anilor 90,clădirea de la intrarea în stațiunea Mamaia, unde fusese bazinul olimpic de înot (n.r. bazinul Parc) s-a transformat de în sala de Bingo. Mulți ani stabilimentul a fost deținut de fostul hadbalist Vasile Stângă și de partenerii săi spanioli.

 
De data ceva mai recentă întreaga clădire a fost cumpărată de oamenii de afaceri Ionel Boeru și Gheorghe Caluda care dețin Agritrans Service Internațional SRL cu sediul social în localitatea Ovidiu și punct de lucru pe pe Bulevardul Mamaia nr.318. Firma mai are un alt punct de lucru permanent în satul Dorobanțu din județul Constanța. Potrivit www.termene.ro, societatea are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun. Boeru și Caluda mai sunt asociați și în Asi Nuts SRL. Firma este pe profit, în 2022 au declarat 5.247.113 lei.

O parte din clădirea deținută de Agritrans Service Internațional SRL este închiriată unei clinici medicale iar partea dinspre latura sudică a fostei piscine unei societăți din Buzău, după cum ne-a declarat chiar Gheorghe Caluda, unui dintre administratorii Agritrans Service Internațional SRL.
Firma buzoiană Complex Mariage SRL care aparține lui Constantin Avram amenajează în spațiul închiriat un salon de evenimente. Coicidență sau nu, lucrarea de artă decorativă distrusă se află chiar pe una dintre laturile acestui spațiu. Firma buzoiană are deja din mai 2023 declarat punctul de lucru pe Bulevardul Mamaia nr.318 pe o perioadă de 10 ani, potrivit www.termene.ro dar mai deține unul și în Eforie Nord, pe strada Belona, Vraja Mării nr.FN. Pe contul său de Facebook, Avram a menționat că este președintele sucursalei Buzău a Academia Naţională "Bodyguard", care reprezintă un centru de perfecționare pentru Studii de Securitate Privată, având misiunea de a oferi educație de securitate.


 


Așa arată lucrarea de artă decorativă în februarie 2024


Poliția Locală a cerut punerea în siguranță a lucrării de artă decorativă!

 
Anul trecut, angajații din cadrul Direcția Poliția Locală-Disciplina în Construcții au cerut proprietarilor clădirii, respectiv Agritrans Service Internațional SRL, punerea în siguranță a lucrării de artă decorativă, potrivit administratorului Caluda, fapt confirmat și de directorul Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru.

Gheorghe Caluda lasă se înțeles că prin contractul de închiriere încheiat cu Complex Mariage SRL și-ar fi dat acordul pentru ca locatarul să facă modificări ale spațiului în care urmează să funcționeze un salon de nunți. Nu ne-a lămurit însă dacă a cerut chiriașului să demonteze lucrarea de artă decorativă sau dacă și-a dat acordul pentru această operațiune.

Precizăm că nu am putut contacta chiriașul, până la momentul redactării materialului, însă vom insisa zilele viitoare.

În discuția cu reporterii ZIUA de Constanța, unul dintre proprietarul cădirii, Gheorghe Caluda a insistat că în actul de vânzare-cumpărare al imobilului nu era menționată această lucrare de artă, și nici vreo trimitere la faptul că era obligat în vreun fel să o conserve.

Întrebat dacă știe ce s-a întâmplat cu lucrarea și care este starea acesteia după ce a fost coborâtă de pe peretele sudic al fostei piscine olimpice, Gheorghe Caluda ne-a răspuns că nu știe, pentru că a fost plecat din localitate.

Așa cum menționam mai sus, șeful Poliției Locale, Ionuț Dumitru a confirmat somația pentru punerea în siguranță a lucrării, care s-ar fi realizat însă telefonic și nu poate fi dovedită de un act. În opinia sa, lucrarea se afla în stare de degradare, fapt surprins în noiembrie 2023 și într-o fotografie realizată de către polițiștii locali.



În continuare am cerut informații despre existența unei autorizații de demolare a fațadei de sud. Ionuț Dumitru ne-a precizat că lucrarea de artă decorativă nu era menționată în documentația cadastrală, iar din acest motiv nu ar fi fost nevoie de o autorizație suplimentară.

Cel mai grav este că până în acest moment nimeni nu știe dacă lucrare de artă decorativă a fost vreodată sau nu, clasată ca monument istoric.

Vânzările succesive ale clădirii pe care s-a aflat până în urmă cu câteva zile au făcut să se piardă orice urmă în documente.

Vom solicita însă Direcției Județene pentru Cultură să se pronunțe cu privire la această compoziție placată cu mozaic din marmură și calcar și solicităm în continuare administrației locale să facă public conținutul autorizației de construire, pentru a ne lămuri dacă intervenția de pe latura sudică a fostului bazin olimpic este considerat potrivit Legii 50/1991 modificare de fațadă.

Art. 11 din Legea 50 stipulează următoarele:
(1) Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor sau aspectul arhitectural al acestora:
e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor.

Șeful Poliției Locale a primis că va reveni în următoarele zile cu detalii în legătură cu obligațiile impuse prin certificatul de urbanism legate de  avizele pentru lucrarea de punere în siguranță a cea ce a fost lucrarea artiștilor Ethel Lucaci-Băiaș și Silviu Băiaș.

MNAC București despre Ethel Lucaci-Băiaș și Silviu Băiaș

Personalitățile lui Ethel Lucaci-Băiaș și Silviu Băiaș au marcat inconfundabil felul cum a fost gândită imaginea grafică a deceniilor al optulea și al nouălea din secolul trecut în România. Firile lor independente, intransigența morală și modestia fără abdicare i-au ținut departe de frământările de orgoliu și inevitabilele compromisuri ale acelor timpuri.

Imagini din fondului Ethel Lucaci-Băiaș și Silviu Băiaș sunt parte din colecția MNAC.



foto: facebook.com/mnacbucharest



Vom reveni.
 
 
 VIDEO:
 

 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Imobiliare Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia. Date din proiect (DOCUMENT)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 451

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 859

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 799

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 482

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1578

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 635

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 562

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 539

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 366

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 643

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 632

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1088

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 698