Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizia la contestația formulată de către GB INDCO SRL împotriva documentației de atribuire aferentă lotului nr. 22, elaborată de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitației deschisă pentru încheierea, pe loturi, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Materiale sanitare”, cod CPV 33140000-3 Consumabile medicale (Rev. 2), lotul 22 „covorașe antibacteriene”
  • CNSC a admis, în parte, contestația formulată de GB INDCO SRL în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța și obligă unitatea medicală la remedierea documentației de atribuire, pentru lotul 22 precum și din documentele ulterioare, încheiate de achizitoare cu referire la acest aspect, în termen de 15 zile
  • Totodată, în cadrul aceluiași termen autoritatea contractantă va publica în SEAP măsura de remediere dispusă, și va stabili un nou termen de depunere a ofertelor
  • CNSC respinge, ca rămase fără obiect, celelalte solicitări ale contestatoarei GB INDCO SRL

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr.Nr. 735 / C7 / 507 din 25.03.2024 la contestația nr. 519/20.02.2024, formulată de către GB INDCO SRL, cu sediul București, reprezentată legal prin administrator Vârgolici Alexandru împotriva documentației de atribuire aferentă lotului nr. 22, elaborată de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitației deschisă pentru încheierea, pe loturi, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Materiale sanitare”, cod CPV 33140000-3 Consumabile medicale (Rev. 2), lotul 22 „covorașe antibacteriene”.
Firma contestatoare a solicitat, în principal, modificarea documentației de atribuire pentru lotul 22, precum și suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Prin încheierea nr. 624/C7/507 din 23.02.2024 s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii.
Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

Asupra cauzei de față, CNSC a decis să admită, în parte, contestația formulată de GB INDCO SRL în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Consiliul obligă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța la remedierea documentației de atribuire, pentru lotul 22 Covorașe antibacteriene, prin eliminarea din caietul de sarcini a sintagmei privind substanța dezinfectantă impregnatoare „(5-Clor-2-Metil-4- izotiazolina-3-unu + 2-Metil-4- izotiazolina-3-unu (CIT/MIT) + Bronopol)", precum și din documentele ulterioare, încheiate de achizitoare cu referire la acest aspect, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei.

Totodată, în cadrul aceluiași termen autoritatea contractantă va publica în SEAP măsura de remediere dispusă, și va stabili un nou termen de depunere a ofertelor.
CNSC respinge, ca rămase fără obiect, celelalte solicitări ale contestatoarei GB INDCO SRL.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

CNSC a anulat procedura de atribuire a lotului I în cadrul unei licitații organizate de Primăria Techirghiol
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 499

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 938

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 814

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 501

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1595

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 663

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 374

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 652

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 657

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 660

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1101

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 712

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 746