Deşi a fost achitat în primă instanţă Campionul naţional Giurescu, din Constanţa, a fost condamnat pentru ultraj

giurescu.jpgTrimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, achitat şi pus să scoată din buzunar 1.000 de lei, campionul naţional la tenis de masă Florin Ovidiu Giurescu a fost condamnat la un an de închisoare. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia şi este definitivă. Din fericire pentru constănţeanul Florin Ovidiu Giurescu, instanţa din Alba a decis să-i suspende pedeapsa campionului.

Acesta a fost reţinut timp de 24 de ore, din data de 8 iunie 2011 până la data de 9 iulie şi împotriva sa a fost dispusă măsura interzicerii de a părăsi ţara, în perioada 9 iunie - 6 august. Pe data de 5 august 2011, pe rolul Judecătoriei Deva a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 9386/221/2011, având ca obiect „ultraj", cauză în care Florin Ovidiu Giurescu a avut calitatea de inculpat, în timp ce Tudorel Ioan Bădărău, agent în cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Hunedoara, a fost parte civilă. Ulterior, magistraţii Judecătoriei Deva l-au achitat pe Giurescu pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, aplicând-i o sancţiune cu caracter administrativ, o amendă de 1.000 de lei. Mai mult decât atât, magistraţii hunedoreni au respins acţiunea civilă formulată de agentul Tudorel Ioan Bădărău.

giurescu_politia_rutiera.jpg

Recent, judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au admis recursurile formulate de procurori şi de partea civilă. În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe campionul Giurescu la un an de închisoare cu suspendare condiţionată. Mai mult decât atât, magistraţii l-au obligat pe constănţean să achite 5.000 de lei cu titlul de daune morale. Amintim că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, în seara zilei de 8 iulie 2011, în jurul orei 19.00, lucrătorii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe DN 7, în localitatea Ilia, un automobil marca BMW, pe motiv că ar fi efectuat o depăşire neregulamentară. La volanul maşinii se afla constănţeanul Florin Ovidiu Giurescu, în vârstă de 33 de ani, care intenţiona să părăsească ţara. Poliţiştii susţin că în momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că va rămâne fără permis, Giurescu l-ar fi înjurat pe un lucrător al IPJ Hunedoara, iar altuia i-ar fi sărit în spate şi i-ar fi rupt cămaşa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 395

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 358

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 365

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 353

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 498

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 387

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1501

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 696

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 716

Firme Constanța Administrator nou în cadrul Memoso Smart SRL

27 Apr 2024 311

Firme Constanța Administrator nou la Perfect Garden Professional SRL

27 Apr 2024 355

Firme Constanța Healthy Distribution SRL anunță modificări importante!

27 Apr 2024 355

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 596

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 425

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 397