Dosarul lui Dayan Fetislam, „blocat" la Rutiera

cap_1.jpgLa momentul respectiv, poliţiştii au stabilit că principalul vinovat de accident ar fi fost bătrânul care şi-a pierdut viaţa

Dosarul în care Dayan Fetislam, directorul executiv adjunct al Direcţiei Corp Control din cadrul Primăriei Constanţa, este cercetat pentru ucidere din culpă, după ce a lovit un pieton cu maşina, nu a ajuns încă la procurori.

La acest moment, la mai bine de jumătate de an de la producerea accidentului pentru care Fetislam este anchetat, dosarul se află încă în cercetări la Poliţia Rutieră, urmând să fie preluat, în final, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Potrivit Codului penal, fapta pentru care este cercetat directorul din primărie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Rămâne de văzut însă dacă dosarul va ajunge, vreodată, în instanţă. Accidentul în urma căruia Dayan Fetislam s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă s-a produs pe 25 octombrie 2009, în zona magazinului Elvila, din Constanţa.

daian_fetislam.jpgMortul e de vină

La momentul respectiv, poliţiştii au stabilit că principalul vinovat de tragedie este tocmai Ion Duma, pensionarul de 66 de ani care şi-a pierdut viaţa, din cauză că a traversat printr-un loc nepermis şi fără să se asigure. În ziua respectivă, Ion Duma plecase cu treburi în oraş. Ajuns în dreptul magazinului Elvila, bătrânul s-a decis brusc să treacă pe partea cealaltă a drumului, astfel că, potrivit anchetatorilor, s-ar fi încumetat să treacă strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Abia dacă a făcut câţiva paşi, când a fost lovit în plin de un autoturism Skoda Octavia, cu numărul B 89 EDP. La volanul maşinii se afla Dayan Fetislam, de 33 de ani, directorul executiv al Direcţiei Corp Control din cadrul Primăriei Constanţa. În urma impactului violent, bătrânul a fost aruncat în mijlocul şoselei, iar în scurt timp a ajuns sub roţile unui microbuz Iveco, B 73 SBU, la volanul căruia se afla constănţeanul Ioan Roşu, de 65 de ani. Din cercetări a reieşit că Fetislam ar fi încercat să-l evite pe pensionar, printr-o manevră disperată, astfel că şoferul microbuzului care se afla în spatele Skodei, nu a mai avut timpul necesar să-l ferească pe pieton. Bătrânul a murit pe loc.

Nu consumaseră alcool

În urma testării cu aparatul Drager, poliţiştii Serviciului Rutier au stabilit că nici Fetislam, nici şoferul microbuzului nu consumaseră băuturi alcoolice. Deşi, din primele cercetări, a reieşit că principalul vinovat de producerea accidentului ar fi fost pensionarul Ion Duma, atât Dayan Fetislam, cât şi Ioan Roşu, şoferii celor două maşini care l-au izbit pe bătrân, s-au ales cu dosare penale pentru ucidere din culpă. Totuşi, a trecut aproape o jumătate de an, iar dosarul în care cei doi sunt cercetaţi nu a ajuns încă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, fiind, se pare, blocat la Poliţia Rutieră. În aceste condiţii, rămâne de văzut când şi dacă va ajunge dosarul în instanţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Dayan Fetislam, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 3074

Declarații de avere Constanța Dayan Fetislam, inspector șef județean la Inspectoratul de Stat în Construcții (DOCUMENTE)

01 Jun 2023 2747

ISC Sud-Est are în aria sa de competenţă 6 județe, prin care și Constanţa. Legea privind desființarea Inspectoratelor Regionale de Stat în Construcţii, în dezbatere publică

13 Feb 2021 2345

Cseke Attila îl pune pe liber pe Dayan Fetislam. Se desființează Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est

05 Feb 2021 6410

În al douăsprezecelea ceas Dayan Fetislam a aflat cum a ajuns la conducerea Inspectoratului Regional în Construcţii S-E

19 Jul 2014 4446

A susţinut prima probă a concursului Dayan Fetislam, singurul aspirant la funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

19 Jun 2014 3431

Funcţie publică, „subiect de can-can“ Dayan Fetislam va da concurs pentru şefia Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

10 Jun 2014 3232

Din categoria „lipsă de transparenţă“ Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est se alătură instituţiilor constănţene care obstrucţionează accesul la informaţiile de interes public (document)

20 May 2014 2874

Directorul lui Mazăre nu ştia cum a ajuns la conducerea instituţiei Dayan Fetislam „probabil” că va da concurs pentru funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

19 May 2014 3333