Eroul anonim din ISU Dobrogea Nicoleta Buirencu, salvată din restaurantul Beirut din Constanţa de un pompier (galerie foto)

Deşi a trecut o săptămână de la incendiul care a distrus celebrul restaurant Beirut din Constanţa, dar şi Legendary Pub, unde trei tinere şi-au pierdut viaţa, la aceste momente încã mai ies la iveală detalii care, din varii motive, nu au fost mediatizate publicului larg. Astfel, reporterii cotidianului ZIUA de Constanţa au intrat în posesia unor informaţii care, sperăm noi, vor face puþinã lumină în nebuloasa creată în jurul acestui caz cutremurător.
 
Oficial, la data de 5 aprilie, la ora 22.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” a fost anunţat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de izbucnirea incendiului la restaurantul Beirut, aflat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa. Patru minute mai târziu (22.40), la faţa locului au ajuns trei autospeciale de stins incendii de la Detaşamentul Constanţa Oraş. Deoarece la sosirea forţelor de intervenţie incendiul era generalizat, au fost chemate în sprijin autospeciale din alte subunităţi ale ISU Dobrogea, însumând un număr de nouă autospeciale de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD. „Misiunea pompierilor s-a dovedit a fi îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens, de condiţiile meteorologice nefavorabile (vânt extrem de puternic), precum şi de existenţa unei cantităţi mari de materiale combustibile la interior. Din nefericire, în urma incendiului s-au înregistrat şapte victime, dintre care trei au decedat şi patru au fost intoxicate cu fum. Cele patru persoane intoxicate au primit îngrijiri medicale de specialitate, una dintre ele fiind transportată la Bucureşti cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie”, conform ISU. Puţini sunt cei care ştiu că pompierii au fost obligaţi să ocolească zona restaurantului Beirut, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini. Acestea au fost parcate „după ureche” de cei care participau la un concert susţinut în Legendary Pub, local distrus, de asemenea, de incendiul mai sus precizat.

„Apelul la 112 a durat circa 40 de secunde. În scurt timp s-a dat alarma. Oamenii (n.r. pompierii ISU Dobrogea) au ocolit, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini, fiind concert la Legendary Pub”, au declarat cotidianului nostru surse apropiate anchetatorilor. Un alt aspect nemediatizat, spun sursele noastre, este acela că Nicoleta Buirencu, în vârstă de 19 ani, a fost salvată din restaurant de un pompier. Tânăra a fost pusă în braţele lui George Karam, patronul restaurantului Beirut, care a scos-o din local. Fata se aflã internată la Spitalul de Arşi din capitală.
Surprinzător, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a refuzat să facă public numele pompierului care a salvat-o pe tânăra de 19 ani, motivând cã ancheta este în curs de desfãºurare. În altă ordine de idei, facem precizarea că, ieri, Robert Rancu, de 39 de ani, rănit în urma incendiului, a fost externat. El a beneficiat de tratament în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SARKANY MARIANA

27 Jan, 2016 09:09

De acord un erou pentru ca a salvat o fata ! Dar un pompier nu are voie sa ramana anomin atata timp cat era in timpul serviciului de ce anonim ? Celelalte trei fete considera-ti stimate domn ca nu contau ..mai erau trei fete care implorau ajutorul ......De ce nu ai mai intrat ,sau nu a-ti intrat mai multi sa le salvati ..ca foc inca nu era ? Stiti ceva nu ne mai ameti-ti cu minciuni ! In declaratiile din dosar scrie cu totul altceva ! Oricum adevarul e undeva la mijloc ....dar nu mai conteaza ce mai inventati acum ....suntem in proces si vom vedea !

Mariana Sarkany

27 Jan, 2016 09:04

Cinste lui ! A salvat un suflet ! Dar nu are logica ....de ce sa ramai anonim tu ca pompier ? De ce sa te ascunzi ? Asta e obilgatia ta sa ne spui si noua de ce nu ai intrat ,sau de ce nu a-ti intrat mai multi ..ca mai erau trei fete care implorau ajutorul ...cusuta cu ata domnule anonim .......altele sunt declaratiile din dosar ...! Poate celelalte nu contau pentru tine ...lasa-ti nu ne mai mintiti !

k

12 Apr, 2014 18:32

daca ar fi fost un pompier sus care sa o puna pe Nicoleta in bratele propietarului nu cred ca ar mai fi murit fetele alea. Haideti sa fim putin realisti oameni buni si terminati cu aberatiile astea. Daca el era acolo, de ce nu a scos si alta fata din inciendiu? Propietarul a luat'o din afara vestiarului pe Nicoleta, daca tot era pompier acolo, cum de nu a scos si el o fata, dar pompierii au zis ca erau siguri ca nu se mai afla nimeni sus? Cum ar fi fost el inauntru cand pompierii nu au avut costume speciale pentru foc la inceput, nici apa si nici lanterne?

Articole asemanatoare

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 313

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 290

Cine și-a deschis restaurant la Constanța?

27 Apr 2024 779

Restaurant nou în Constanța!

27 Apr 2024 4381

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 465

SC Histria Tour Mondial SRL declară pierdute certificatele de clasificare și fișele anexe

25 Apr 2024 220

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 597

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 451

Un restaurant înființat recent în Constanța și-a deschis punct de lucru în Năvodari

18 Apr 2024 454

Firme Constanța AGOA acționarilor Dacia 2001 SA! Ordinea de zi completă

16 Apr 2024 481

Firme Constanța Acționarii firmei Zodiac 2000 SA vor aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2024. Alte puncte incluse pe ordinea de zi a adunării generale ordinare

15 Apr 2024 374

Constanțeanul supărat Bariera improvizată care bloca parțial accesul pe strada Mihai Eminescu a fost înlăturată. În locul ei au reapărut stâlpișorii

13 Apr 2024 540

Imobiliare Constanța Investitorul turnului din Portul Tomis, răspuns de la Direcția de Cultură - „Nu considerăm oportună creșterea înălțimii clădirii”

12 Apr 2024 5580

Constănțeanul supărat UPDATE O barieră improvizată sugrumă un copac pe strada Mihai Eminescu din Constanța! Accesul pentru populație, parțial blocat (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 1217

​Firme Constanța Un nou restaurant, deschis în Mangalia. Iată cine îl conduce

10 Apr 2024 601