Final în dosarul „Rutiera“ Judecătorii au redus pedepsele poliţiştilor

Răsturnare de situaţie în procesul celor trei poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa acuzaţi de fapte de corupţie. Judecătorii Curţii de Apel au decis să reducă pedepsele la care au fost condamnaţi iniţial Dumitru Iulian Maxim, Andrei Bogdan Călugăru şi Florentin Grasu.
 
Mai exact, prin sentinţa Tribunalului Constanţa, pronunţată în februarie anul trecut, cei trei poliţişti fuseseră găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la câte trei ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Hotărârea a fost atacată însă atât de către procurori, cât şi de către agenţii de poliţie. Procesul a continuat la Curtea de Apel Constanţa, iar ieri judecătorii au pronunţat o nouă soluţie. În urma noii decizii, instanţa a respins apelul declarat de procurori, însă le-a admis pe cele ale acuzaţilor. Aşa se face că, prin noua hotărâre, Dumitru Iulian Maxim, Andrei Bogdan Călugăru şi Florentin Grasu au fost achitaţi de o serie de faptele imputate de procurori şi au primit pedepse reduse. Mai exact, fiecare dintre cei trei au fost condamnaţi la câte un an şi jumătate de închisoare, pedepsele fiindu-le suspendate condiţionat, iar termenele de încercare fiind fixate la câte trei ani şi jumătate, potrivit legii.

Decizia Curţii de Apel Constanţa nu este însă nici ea definitivă, ci poate fi atacată în recurs, urmând astfel ca procesul să se reia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit rechizitoriului, agentului Dumitru Maxim i se imputau infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu, procurorii acuzându-l că ar fi completat în fals procesele verbale de sancţionare, astfel încât indivizii opriţi să nu rişte să primească prea multe puncte penalizare. La rândul său, Andrei Călugăru este acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi fals intelectual. Nu în ultimul rând, agentului Florentin Grasu i se impută infracţiunea de complicitate la fals intelectual, întrucât, spun anchetatorii, rezultatele înregistrate în urma alcooltestelor pe care le efectua el, în calitate de agent constatator, şi care indicau valoarea zero, i le-ar fi transmis unui coleg de serviciu, pentru a fi folosite în cazul anumitor indivizi, pentru a se dovedi că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar la Curtea de Apel Constanța Recurs în acțiunea de constatare proces verbal dintre UAT Năvodari și Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța

06 May 2024 342

Un tip de pensie va dispărea de la 1 septembrie 2024. Care este aceasta?

04 May 2024 3212

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Năvodari, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

04 May 2024 897

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 442

Anunțul de ultimă oră al Poștei Române, referitor la pensii

03 May 2024 540

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 488

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1062

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 827

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 6522

Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

01 May 2024 664

Justiție Constanța Decizie definitivă în procesul dintre Daf Trans SRL și Garda de Mediu! Ce au hotărât magistrații Curții de Apel Constanța

01 May 2024 345

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 827

Un deputat AUR continuă procesele pentru a-și recupera o parte din indemnizație. Procesele se desfășoară la Curtea de Apel Constanța

01 May 2024 297

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 707

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 494