Final in procesele consilierilor navodareni

Judecatorii Tribunalului Constanta au respins cererile de interventie formulate de Florin Chelaru si Cosmin Andrei in procesul intentat de Aurel Boasca, Liliana Mara si Steluta Andrei Consiliului Local Navodari.

Cei trei au solicitat instantei sa constate inexistenta hotararii 193/31.10.2007. In subsidiar, acestia au cerut anularea ei. Prin hotararea cu pricina s-a stabilit incetarea de drept a mandatelor celor trei consilieri mentionati de la PNL care au plecat la PLD. "Actul administrativ 193/2007 este un act manifest ilegal, care nu prezinta nici macar umbra unei aparente de legalitate", au afirmat reclamantii, prin avocatul lor. La termenul de ieri, reprezentantul legal al Consiliul Local Navodari a invocat exceptia lipsei de interes fata de promovarea actiunii, motivand faptul ca cei trei nu mai aveau calitatea de consilier inca din momentul din care si-au dat demisia din partidul in care se aflau cand au fost promovati in functie. Pe de alta parte, avocatul celor trei reclamanti a solicitat instantei sa constate inexistenta actului atacat, "care nu se regaseste nici macar in registrul de sedinte al Consiliului Local". Acesta a mai afirmat ca respectivii consilieri, care au adoptat hotararea contestata nu au anuntat cand si unde se va tine sedinta de consiliu, iar cvorumul necesar nu a fost intrunit la momentul adoptarii hotararii. Avocatul a cerut si respingerea exceptiei invocate de Consiliul Local prin reprezentant. In replica, avocatul Consiliului Local a afirmat ca cei trei reclamanti ar fi trebuit sa se abtina de la votul privind adoptarea hotararii contestate. In incheiere, avocatul Consiliului a adaugat ca hotararea atacata imbraca forma unei hotarari de consiliu si este legala. Judecatorii au ramas in pronuntare pe solicitarile avocatilor. Tot ieri, s-a judecat si procesul intentat de fostul viceprimar al Navodariului, Stefan Galbau, Consiliului Local Navodari, in care acesta solicita anularea hotararii de consiliu prin care a fost inlocuit din functie. Reprezentantul lui Galbau a afirmat ca HCL nr. 224/5.12.2007 este "vadit nelegala, dat fiind faptul ca respectiva convocare a sedintei a fost facuta de un grup de consilieri locali, nu de primar". Mai mult, avocatul a aratat ca sedinta din 5.12.2007 nu a fost prezidata de presedintele de sedinta Marian Ilinca, ci de consilierul Nicolae Matei, desi Ilinca a fost ales pe o perioada de trei luni. In replica, reprezentantul Consiliului Local a aratat ca Ilinca nu s-a putut prezenta in ziua respectiva, iar proiectul de hotarare initial privind schimbarea din functie a viceprimarului Galbau i-a apartinut primarului, chiar daca acesta nu a mai insistat ulterior in cererea sa. Judecatorii au ramas, de asemenea, in pronuntare.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 707

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 581

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 738

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1323

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 999

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 783

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 620

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 829

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 698

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1026

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749