Grupare destructurată Patru persoane duse la arestare de procurorii constănţeni

Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi beneficiind de sprijinul lucrătorilor SOS Constanţa şi ai DGIPI au documentat activitatea infracţională a patru persoane suspectate de comiterea mai multor furturi din locuinţe prin modul de operare „escaladare şi forţare a ferestrelor".

Astfel, ofiţerii SIC, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa şi cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale şi ai IJJ Constanţa, au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, cât şi a oraşului Ovidiu, în urma cărora au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor sume de bani în valoare totală de peste 40.000 de lei, bijuterii din aur (peste 500 grame) şi argint, dar şi aparatură electronică, existând indicii că provin din comiterea de infracţiuni. Faţă de cei în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în sarcina lor fiind reţinute mai multe infracţiuni cu un prejudiciu total de peste 100.000 de lei.Aceştia urmează a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Totodată, cu ocazia acestei acţiuni a fost depistat şi un urmărit naţional, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 4 luni, emis de mai bine de un an, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 348

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 495

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 528

Știri Constanța Conducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!

03 May 2024 587

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 418

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 827

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1136

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 426

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 495

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 635

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 659

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 330

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 590

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 429

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 459