În atenţia magistraţilor din Constanţa CSM caută judecători pentru un schimb de bune practici

 

În cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009 - 2014, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) implementează, în parteneriat cu Administraţia Instanţelor din Norvegia, proiectul „Mecanisme juridice de protecţie a minorului în cauzele transfrontaliere“, finanţat prin fondul pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale la nivelul programului RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare“.
 
Proiectul are ca obiectiv general „îmbunătăţirea cunoştinţelor magistraţilor români şi norvegieni cu privire la instrumentele de cooperare judiciară existente pentru statele membre şi non-membre ale Uniunii Europene, cu accent pe recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti în cauzele transfrontaliere privind responsabilitatea parentală (încredinţarea minorului, dreptul la vizită, măsuri pentru protejarea copiilor care se află în situaţii dificile), schimbul de bune practici cu privire la principiile ce guvernează sistemele de protecţie a copiilor în Norvegia şi România, precum şi consecinţele în recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti străine în domeniul responsabilităţii parentale“, potrivit reprezentanţilor CSM.
 
În cadrul proiectului, în perioada 6 - 8 iunie se va organiza la Oslo, Norvegia, o vizită de studiu, în cadrul căreia şase judecători români vor vizita instanţele şi alte instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, pentru a urmări procedurile de investigare a cauzelor cu minori şi măsurile adoptate în interesul acestora.

Profilul candidatului

Profilul candidatului: „judecători specializaţi în dreptul familiei, cu atribuţii în cauzele transfrontaliere privind responsabilitatea parentală (încredinţarea minorului, dreptul la vizită, măsuri pentru protejarea copiilor care se află în situaţii dificile, etc.). Limba de lucru este engleza, fiind necesară cunoaşterea acesteia la nivel avansat. Participanţii selectaţi au obligaţia de a redacta, individual, un raport privind vizita de studiu, cu descrierea activităţilor la care au luat parte în timpul vizitei de studiu, chestiunile de drept discutate, soluţiile şi bunele practici identificate pentru îmbunătăţirea sistemului de protecţie a copilului în România, precum şi recomandări pentru proiecte viitoare în domeniu“, mai punctează reprezentanţii CSM.
 
Costurile de transport, cazare, diurnă şi asigurare medicală pentru participanţii selectaţi vor fi suportate din bugetul proiectului.

Termenul-limită

Judecătorii interesaţi să se înscrie sunt rugaţi să depună o scrisoare de intenţie, însoţită de următoarele documente: formular de înscriere completat; CV complet, atât în limba română, cât şi în limba engleză; dovadă de competenţă lingvistică - limba engleză (cel puţin nivelul B2, Common European Framework - se acceptă orice document din care să reiasă nivelul de cunoaştere a limbii engleze).
 
CSM va efectua selecţia iniţială a candidaţilor în funcţie de următoarele criterii: relevanţa programului pentru activitatea profesională a magistratului candidat/specializarea cerută; posibilitatea şi disponibilitatea magistratului de a disemina informaţiile la care va avea acces prin participarea la vizita de studiu, precum şi cunoaşterea temeinică a limbii engleze, atestată, în principal, prin documente oficiale depuse de candidat (în acest sens, este posibilă organizarea unui interviu telefonic).
 
Persoanele interesate sunt rugate să transmită, în format electronic, până la data de 26 februarie, documentele menţionate mai sus, în atenţia Călinei Ghiţulescu, consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe, email: calina.ghitulescu@csm1909.ro, telefon 021.319.81.89, fax: 021.311.69.44.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1837

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 591

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 854

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 20551

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 486

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 387

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 392

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1533

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 958

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5539

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 459

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 520

Știri justiție Constanța La Tribunalul Constanța sunt 17 posturi disponibile pentru transferul judecătorilor! Câte sunt la Curtea de Apel

10 Apr 2024 480

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1338

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 429