Inspectorul Pavalachi, printre ghinionişti Cine şi în ce condiţii a fost pus în libertate în dosarul mitei de la Eforie

Eforie_-_mita_1.jpgOfiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa susţin că trei dintre bărbaţi au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau 3.800 de euro, iar inspectorul Pavalachi în timp ce primea 18.000 de lei

Trei dintre cele cinci persoane duse pe data de 3 iulie la arestare în dosarul presupuselor fapte de corupţie de la Eforie au rămas în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa. Tribunalul Constanţa a decis ca Marius Pavalachi, inspector în cadrul Primăriei Eforie şi şef al Serviciului Control, Dan Bogdan şi Vaşadi Cornel să fie cercetaţi în stare de arest pe o durată de 29 de zile, de la data de 3 iulie şi până la data de 31 iulie. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, motiv pentru care ea a fost deja atacată cu recurs.

Pe data de 3 iulie, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 7687/118/2012, cu obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului". Conform Portalului instanţelor de judecată, lista inculpaţilor a fost deschisă de Marius Pavalachi şi continuată de Bogdan Dan, Constantin Custură, Iulian Ionuţ Smoc şi Cornel Vaşadi. În urma deliberărilor, magistraţii au admis în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, dispunând arestarea preventivă a lui Marius Pavalachi, Bogdan Dan şi Cornel Vaşadi pe o durată de 29 de zile, de la data de 3 iulie şi până la data de 31 iulie. Totodată, instanţa de judecată a respins ca nefondată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa privindu-i pe Constantin Custură şi pe Ionuţ Lucian Smoc. Cu toate acestea, judecătorii au dispus luarea faţă de Custură a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv oraşul Eforie Nord, judeţul Constanţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 3 iulie şi până la data de 1 august. De asemenea, Tribunalul i-a impus lui Smoc să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 3 iulie şi până la data de 1 august. „Respinge ca nefondată cererea inculpatului Dan Bogdan privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. Respinge ca nefondate excepţiile nulităţii absolute raportate la pretinsa inexistenţa a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi cu consecinţa încălcării dreptului la apărare (...), nelegala competenţă a parchetului invocată de inculpatul Smoc Iulian-Ionuţ, încălcarea dreptului la apărare invocată distinct de inculpatul Vaşadi Cornel", se mai arată în minuta tribunalului. După cum arătam mai sus, decizia primei instanţe nu este definitivă, ea fiind atacată cu recurs.

Oficial

eforie_-_eforie_mita.jpg

Amintim că, pe data de 2 iulie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa au anunţat prinderea în flagrant a unui funcţionar din cadrul Primăriei Eforie, precum şi a altor patru persoane. Acestea, arată organele de anchetă, cereau bani, în lei şi în valută, pentru a facilita acordarea de autorizaţii de funcţionare şi spaţii comerciale de închiriat aflate pe raza localităţii Eforie, în perioada sezonului estival. Nu este de trecut cu vederea faptul că la activităţile menţionate anterior ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigare a Fraudelor şi al DIAS Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 547

Primăria Cernavodă, județul Constanșa lansează licitație pentru dotări la rețeaua agent termic secundar (DOCUMENT)

25 Apr 2024 626

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 540

Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. execută lucrările Proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului pictat hypogeu s-a majorat cu 10%! (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 473

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1239

Primăria caută o firmă care să pună în funcțiune fântânile arteziene şi bazinele ornamentale din municipiul Constanța

12 Apr 2024 406

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța cumpără oxigen medical lichid. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

06 Mar 2024 762

Guvern Joi, proiect de lege pentru intensificarea cooperării cu SUA în privinţa prevenirii şi combaterii infracţiunilor grave

07 Feb 2024 607

Constanța Primăria Mihail Kogălniceanu a semnat contractul pentru achiziția unui sistem inteligent de management local

07 Feb 2024 1290

A fost ședință de Guvern. Una dintre hotărâri vizează biletele de tratament balnear, pentru anul 2024

25 Jan 2024 879

Decizia de ultimă oră a ministrului Culturii! Vizat Muzeul „George Enescu”

10 Jan 2024 897

Noi pedepse pentru actul sexual cu un minor sau expunerea unui copil la pornografie. Ce prevede legea

29 Dec 2023 826

Haine și parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, vândute pe rețele de socializare! Polițiștii au descins la locuințele suspecților

14 Dec 2023 728

Poliția Municipiului București - Persoanele bănuite de contrabandă au fost depistate și conduse la audieri,

14 Dec 2023 414

MIPE Modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență a fost evaluată pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

08 Dec 2023 644