Minor, arestat la domiciliu Persoană din Constanţa, prădată de 8.000 de euro şi 96.000 de lei prin metoda „Accidentul“



Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, sâmbătă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de un inculpat minor cercetat în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut faptul că vineri, în jurul orei 12.00, persoane necunoscute ar fi contactat-o telefonic pe persoana vătămată din municipiul Constanţa, ocazie cu care s-ar fi prezentat în mod mincinos ca fiind fiul acesteia şi respectiv un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa şi ar fi indus-o în eroare cu privire la faptul că fiul său ar fi fost victima unui accident de circulaţie, iar pentru plata intervenţiei chirurgicale ar fi necesară o sumă mare de bani. Persoana vătămată ar fi înmânat inculpatului minor care s-ar fi prezentat la domiciliul său şi s-ar fi recomandat ca fiind curierul medicului, sumele de 8.000 de euro şi 96.000 de lei, ce au fost recuperate în totalitate în urma depistării inculpatului de către organele de poliţie în timp ce se deplasa către municipiul Galaţi.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a respins propunerea formulată şi a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
 
Sursa foto: www.obiectivbr.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metoda „Accidentul” încă face victime. Un tânăr din Constanța a fost prins in flagrant în timp ce încerca să înșele o persoană în acest mod (VIDEO)

11 Dec 2023 1077

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 810

Metoda "Accidentul" revine! Cazul unei bătrâne de 82 ani

23 Sep 2023 1034

Percheziții la domiciile infractorilor cu metoda „accidentul“ în mai multe județe din România. Descoperiri șocante, declarațiile polițiștilor (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 732

Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

09 Aug 2023 829

Percheziții astăzi! Cei care practică metoda „accidentul” vizitați de polițiști! (VIDEO)

09 Aug 2023 1002

IPJ Brăila,,Campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”

16 Mar 2023 749

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3965

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2372

​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

27 Jan 2023 1177

Tragedie pentru un șofer Urmărit de polițiști, un bărbat care tocmai înșelase prin "metoda accidentul" a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp

12 Dec 2022 1666

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1966

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1991

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1830

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1421