Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cu ce se ocupă Serviciul Logistic


Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa se organizează şi funcţionează potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii.
 
În scop pur informativ, prezentăm structura Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Serviciul Logistic este condus de comisarul-şef de poliţie Carmen Șerbănescu.

Serviciul Logistic este componenta care răspunde de organizarea şi desfăşurarea în bune condiții a primirii, depozitării, conservării, întreținerii, eliberării şi folosirii bunurilor instituției.

Principalele atribuții sunt următoarele: identifică direcţiile prioritare pentru dotarea formaţiunilor operative cu mijloace tehnice, organizează, asigură baza materială necesară şi urmăreşte exploatarea corespunzătoare a autospecialelor, armamentului şi aparaturii  din dotarea IPJ Constanţa, evaluează oportunitaţile de dezvoltare, asigură şi întreţine spaţiile necesare bunei desfăşurări a activitaţii, se ocupă de dotarea acestora cu aparatură şi mobilier, asigură echipamentul poliţiştilor, birotica şi formularistica necesară.

Citeşte şi:

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cu ce se ocupă Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cine este în fruntea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice


Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cu ce se ocupă Serviciul de Investigaţii Criminale

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cine conduce Serviciul Cabinet şi cu ce se ocupă această structură
 
Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Ciprian Sobaru, şeful Serviciului Rutier. Cu ce se ocupă această structură

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Marian Nucu, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi misiunile cu grad sporit de dificultate

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cu ce se ocupă Serviciul de Ordine Publică

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cine se ocupă de propunerile privind promovarea şi eliberarea din funcţie a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Cu ce se ocupă Serviciul Comunicaţii şi Informatică

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Serviciul Criminalistic, una dintre cele mai importante structuri din IPJ

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Ce atribuţii are Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Iată cine are grijă de banii IPJ! 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cocaină la Constanța! Procurorii DIICOT anunță reținerea unui bărbat. Date oficiale din anchetă (FOTO+VIDEO)

15 May 2024 582

Prins cu substanțe interzise de către polițiștii locali din Constanța. Constatări

15 May 2024 394

Știri Constanța Echipa poliției din Mihail Kogălniceanu găsește și salvează un copil în pericol pe șosea

09 May 2024 825

Ce te costă să arunci molozul pe domeniul public din Constanța – mașina și 30.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 704

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 895

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 528

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 702

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 459

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 423

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 510

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 491

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 891

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 464

Acțiuni ale Poliției la Constanța! Oamenii legii au aplicat amenzi

03 Apr 2024 652

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 507