Trimişi în judecată pentru grup infracţional

Procurorii constănţeni au decis trimiterea în judecată a opt persoane acuzate de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Astfel, cei deferiţi justiţiei sunt, conform portalului instanţelor de judecată, Ionuţ Zepeş, Marius Stoica, Adrian Bulai, Dumitru Dobrilă, Daniel Cimpueru, Constantin Popa, Daniel Itu şi Nelu Sturzu. Primul termen de judecata al dosarului a fost fixat de Tribunalul Constanţa pentru data de 15 octombrie. De menţionat că iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CN APM Constanța, la judecată cu două firme din București. Stadiul dosarului

25 Apr 2024 247

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 337

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 307

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 285

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 393

Justiție Constanța Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, la judecată cu Eco Sud SA

24 Apr 2024 412

Justiție Constanța Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu, la judecată. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

24 Apr 2024 448

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 517

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 600

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 875

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 549

IPJ ArgeșReținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție

23 Apr 2024 264

Județul Constanța Descinderi la comercianții fitosanitari – au fost deschise două dosare penale (FOTO)

23 Apr 2024 372

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 505

Insolvențe Constanța Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Cromandra Consulting SRL!

23 Apr 2024 375