16 militari răniți în 24 de ore în estul Ucrainei. Dronă a OSCE, capturată

Șaisprezece militari ucraineni au fost răniți în ultimele 24 de ore în noi confruntări în estul Ucrainei, unde o dronă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a fost capturată de către rebelii proruși, a anunțat sâmbătă armata ucraineană, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Pe parcursul ultimelor 24 de ore, 16 militari au fost răniți în confruntări", în pofida unui nou armistițiu între forțele Kievului și combatanții separatiști, în vigoare din 20 februarie, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrii Lîsenko. 

Vineri, rebelii proruși din autoproclamata Republică populară Donețk (DNR) au capturat o dronă aparținând observatorilor OSCE, a anunțat organizația într-un comunicat. Incidentul s-a produs pe teritoriul "controlat de DNR", la circa 16 km nord-est de Donețk, fief al rebelilor în estul Ucrainei, în momentul în care o patrulă a OSCE se pregătea să lanseze drona pentru a verifica informațiile cu privire la atacul armat asupra unei stații de filtrare a apei. Bărbați înarmați s-au apropiat de patrulă și au confiscat drona, amenințându-i cu arma pe observatorii OSCE. 

Conflictul din estul Ucrainei între rebelii proruși și trupele ucrainene, izbucnit în aprilie 2014, a făcut peste 10.000 de morți.


Sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 640

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, vizită în Portul Constanța (FOTO)

14 May 2024 460

Profesorul Tasin Gemil, lecție de istorie despre războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei - „Ceea ce a făcut Putin, este lovitura finală pentru Rusia“ - VIDEO

12 May 2024 2193

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

12 May 2024 404

Legea pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni, promulgată astăzi de președintele Iohannis

10 May 2024 446

Schimbări în managementul RD Logistik Constanța SRL

09 May 2024 413

Măsurile luate de România pentru asigurarea securității traficului în Marea Neagră, discutate de ministrul Apărării cu omologul georgian

08 May 2024 511

Putin a participat la slujba de Paşte oficiată de şeful Bisericii Ortodoxe din Rusia

06 May 2024 433

Armata rusă afirmă că a preluat controlul asupra unei noi localități în estul Ucrainei

05 May 2024 497

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 591

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 670

Firme Constanța Doi ucraineni și-au deschis o afacere care se va ocupa de prelucrarea datelor și administrarea paginilor web

28 Apr 2024 553

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 851

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 444

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 948