S-au majorat comisioanele pentru operatiunile pe piata de capital

Pentru tranzactiile cu obligatiuni si cu drepturi de preferinta, aferente primului semestru al acestui an, se aplica cota de 0,04% * Valoarea comisioanelor percepute de la societatile de servicii de investitii financiare este de 100 de milioane de lei, respectiv 200 de milioane de lei, in functie de nivelul capitalului social

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a majorat, printr-un nou regulament, cuantumul comisioanelor si tarifelor percepute, care reprezinta venituri ale institutiei. Actul normativ abroga Regulamentul 5/2002 privind modul de incasare si de gestionare a veniturilor extrabugetare din care se finanteaza Comisia. Regulamentul va intra in vigoare la data publicarii ordinului de aprobare in Monitorul Oficial. Potrivit noului regulament, pentru tranzactiile cu obligatiuni si cu drepturi de preferinta, aferente primului semestru al acestui an, se aplica cota de 0,04%, urmand ca pentru a doua jumatate a anului sa fie mentinut sau modificat acest nivel. Pentru tranzactiile cu obligatiuni aferente anului 2003 a fost aplicata cota zero. Tarifele percepute pentru emiterea/respingerea autorizatiei de functionare a entitatilor pietei de capital au fost majorate. Astfel, valoarea comisioanelor percepute de la societatile de servicii de investitii financiare este de 100 de milioane de lei, respectiv 200 de milioane de lei, in functie de nivelul capitalului social. Tariful solicitat pentru autorizarea societatilor de administrare a investitiilor si a societatilor de investitii a fost majorat la 100 de milioane de lei, iar suma solicitata fondurilor deschise de investitii a urcat la 50 de milioane de lei. Traderii, care intermediaza operatiunile cu produse derivate, vor plati un comision de 75 de milioane de lei, ca si consultantii de investitii, persoane juridice. Depozitarul central si Casa de compensare va trebui sa achite pentru autorizare un tarif de 2 miliarde de lei. Comisionul pentru inregistrarea sau retragerea valorilor mobiliare de la CNVM a fost majorat la 10 milioane de lei, iar tariful de mentinere variaza intre 10 si 40 de milioane de lei, in functie de valoarea capitalului social al companiilor. Pentru autorizarea operatorilor de piata va fi platit un comision de 1 miliard de lei, in timp ce pentru autorizarea unei piete reglementate si pentru constituirea si administrarea unui sistem alternativ de tranzactionare va fi achitata suma de 250 de milioane de lei. Aprobarea unui prospect intocmit in vederea admiterii la tranzactionare pe o piata reglementata, in conditiile in care aceasta nu este precedata de o oferta publica, va fi taxata cu 100 de milioane de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 6600

DGASPC cheampă AJPIS Constanța în instanță! Este vizat anularea procesului verbal de la Centrul de Recupeare „Artemia” Techirghiol

25 Feb 2024 798

Show special de 1 martie realizat de o firmă de casă a primăriei din sudul litoralului Irina Loghin și Fuego cântă la Mangalia (DOCUMENT)

23 Feb 2024 1088

AJPIS Constanța Primele plăți pentru beneficiarii venitului minim de incluziune

23 Feb 2024 643

A fost aprobată efectuarea plăţilor restante pentru refugiații ucrainieni aflați pe teritoriul României

11 Feb 2024 701

USR sesizează instituțiile statului în legătură cu legalitatea concesionării terenurilor ce fac obiectul scandalului cu subvențiile pentru stuf din Delta Dunării

23 Jan 2024 767

Auditul situațiilor financiare Ce a constatat Curtea de Conturi în urma controlului efectuat la Consiliul Județean Constanța? (DOCUMENT)

19 Jan 2024 5142

Plăți de peste 650 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiții realizate prin PNDL

17 Jan 2024 658

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 649

Deputatul Stelian Ion critică amânarea plății compensațiilor bănești pentru persoanele persecutate din motive etnice

21 Dec 2023 793

APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro

28 Nov 2023 953

Primăria Constanța, obligată să repartizeze locuri de parcare gratuită persoanelor cu dizabilități! Primarul pierde procesul (MINUTA)

21 Nov 2023 1201

Protestele continuă la Casa de Pensii, ITM și AJPIS Constanța (FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1288

Premierul Marcel Ciolacu Toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice

09 Nov 2023 714

Verdict în așteptare pentru Primăria Constanța! Instituția a fost obligată să repartizeze locuri de parcare gratuită persoanelor cu dizabilități

08 Nov 2023 987