Arhiepiscopia Tomisului vrea să ridice o nouă mănăstire în judeţul Constanţa. Iată unde!



Arhiepiscopia Tomisului intenţionează să reglementeze construirea pe un teren de 10.000 mp, situat în Hârşova, a unei mănăstiri cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodormita de la Muntele Athos“.
 
În acest sens, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a fost depus memoriul unui PUZ pentru construirea unei mănăstiri cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodormita de la Muntele Athos“, anexe şi dotări aferente, foişor, împrejmuire, parcare, racord la utilităţi, amplasată în localitatea Hârşova, parcela A248-1, tarlaua 53, nr. cadastral 101272.


 
Viitoarea mănăstire va fi ridicată pe un teren de 10.000 mp. Lucrarea urmăreşte realizarea unei compoziţii coerente din punct de vedere urbanistic, configurarea unei estetici a ansamblului compoziţional în zona studiată, precum şi integrarea acesteia în cadrul prevederilor Planului Urbanistic General al oraşului Hârşova. Ansamblul va fi compus din: biserică, paraclis, altar de vară, chilii, casă de protocol, trapeză, casă de oaspeţi, pangar, depozitare, rezervă de apă, parc de joacă pentru copii, parcare, carosabil, spaţiu verde, grădini de faţadă, cimitir monahal, fosă septică ecologică şi împrejmuire. Terenul pe care va fi edificată construcţia se află în partea de nord-vest a oraşului Hârşova, la o distanţă de doi kilometri de centrul oraşului şi la 100 de metri sud faţă de strada Rozelor.
 
Prin Planul Urbanistic Zonal se vor analiza situaţia existentă şi potenţialul de dezvoltare urbanistic al zonei şi se vor formula propuneri de organizare funcţională, volumetrică şi tehnică a zonei care va defini zona şi relaţiile cu arealele învecinate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tudor

15 Jun, 2016 11:23

Cand o sa gasim un anunt in care se va mentiona ca Patriarhia sau Arhiepiscopiile vor sa construiasca ORFELINATE, AZILE PENTRU BATRANI, ADAPOSTURI PENTRU SARACI? Se va intampla vreodata!

Braescu Petru

10 Jun, 2016 10:50

asta ne mai lipsea. Constanta e ticsita de biserici si manastiri. Un lucru mai bun nu poate face arhiepiscopia?Spre exemplu un azil de batrani!!! Da acolo nu e profit!!!!!

Gabi

10 Jun, 2016 09:08

Dar o scoala cand vor construi? Un spital sau altceva cu adevarat folositor! Biserica, asa cum se prezinta ea astazi, nu face decat sa prosteasca acest popor mai rau decat oricum este.

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 441

Duminica Floriilor la Constanța Credincioșii înconjoară Catedrala arhiepiscopală în procesiune cu ramuri de salcie și flori (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 607

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 570

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 608

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 584

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 516

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 576

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 783

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2890

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 700

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 740

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 618

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 944

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 1012

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1597