Invitati

Călători străini prin Dobrogea (CXLIII) - Xavier Marmier (Franţa) (galerie foto)

Xavier Marmier (1808, Pontarlier - 1892, Paris) a lucrat în tinereţe la ziarul din oraşul Besancon. El a călătorit mult în întreaga Europă, lucrând pentru „Revue de deux mondes“ şi „Revue de Paris“ şi debutând editorial în 1837.
 
Începând din 1842, Marmier a călătorit în Est, ocazie cu care a navigat pe Dunăre până la vărsarea în Marea Neagră. Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării.
 
Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft“. Din 1835, aceasta şi-a extins raza de acţiune şi în Marea Neagră până în capitala otomană. În 1839 autorităţile otomane şi-au dat acordul pentru scurtarea călătoriei maritimo-fluviale pe drumul terestru Constanţa-Cernavodă.
 
Rezultatul literar al acestui voiaj a apărut în 1846, la Paris, cu sugestivul titlu Du Rhin au Nil. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. Francezul descrie Delta Dunării şi, în special, braţul Sulina.
 
Ca şi alţi călători, şi el considera că Dunărea avea mai mult de trei guri de vărsare în Marea Neagră, şi anume patru: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe şi Dunavăţ. Acest din urmă braţ se vărsa în lacul Razelm şi apoi în Marea Neagră prin braţe secundare
 
Delta Dunării avea o arie de 60 de mile pătrate (o milă marină = 1.852 m) şi „o mulţime“ de insule. Rusia obţinuse 40 de mile pătrate şi insulele Cetal şi Leti/Letea „foarte bune“ pentru păşunat şi Sf. Gheorghe, care, din cauza mlaştinilor, nu avea decât o poziţie strategică. Imperiul Otoman rămăsese doar cu insula Portiţa.
 
Marmier aprecia că „cea mai importantă” cucerire a Rusiei era gura Sulina, pe care o califica „cheia Mării Negre“ deoarece era „singura“ accesibilă navelor mari. Ca şi alţi predecesori, francezul critica Moscova pentru că acţiona „încet, încet“ şi „cu un mare egoism“ pentru a închide navigaţia pe acest canal, de teamă că porturile fluviale Brăila (Țara Românească) şi Galaţi (Moldova) vor concura portul maritim rus Odessa (azi, în Ucraina).
 
Ziaristul constata că acum adâncimea apei era doar de nouă picioare (un picior = 30 cm) şi fundul apei era dur şi periculos pentru chila navei, în timp ce pe timpul stăpânirii otomane adâncimea fusese de 15 şi fundul era nisipos şi permisibil pentru degajarea navei cu ajutorul altor ambarcaţiuni.
 
Conform Tratatului de Pace de la Adrianopol (azi, Edirne, în Turcia europeană) din 1829, Rusia se angaja la întreţinerea unui far şi a unei carantine la Sulina. Farul avea proporţii „grandioase“ şi lumina „foarte bine“, dar, pentru compensarea cheltuielilor, autorităţile ruseşti impuseseră o taxă de 10 franci vaselor de comerţ. Austria a refuzat să plătească taxa, pe motiv că navele sale erau militare şi Moscova a cedat „cu abilitate diplomatică“ în acest caz.
Postul pentru carantină a fost stabilit pe malul stâng, în timp ce pe malul drept s-a dezvoltat „o colonie“ de negustori şi muncitori, care construiseră de-a lungul apei locuinţe, magazine, ateliere, hanuricafenele şi o biserică „grecească“ (ortodoxă).
 
Casele din lemn erau „foarte frumoase“ şi „foarte bine aliniate“, francezul constatând că nu văzuse în Țara Românească „un orăşel atât de plăcut“. Prezenţa militară rusă consta într-o „o mică“ navă de război şi ofiţeri, dar călătorul considera că, în viitor, vor fi construite fortificaţii şi instalate baterii de artilerie. Marmier prognoza că, peste câţiva ani, această „aşezare regulată“ urma să devină „un adevărat oraş“.
 
Ca şi alţi predecesori, jurnalistul a călătorit cu „Ferdinand“, singurul vas al companiei austriece care putea naviga pe canalul Sulina. Din cauza vântului, nava a fost nevoită să ancoreze în rada Sulina, unde se aflau alte „mai mult de o sută“ de vase comerciale. 
 
Pentru a putea intra în Marea Neagră, „cea mai mare parte“ dintre aceste nave trebuiau să-şi transbordeze mărfurile cu ambarcaţiuni mai mici, manevră „grea şi periculoasă“. Taxele de transbordare constituiau „principalul“ venit al coloniei ruse, în perioadele nefavorabile navigaţiei acestea devenind „foarte ridicate“. În plus, creşteau „considerabil“ drepturile de asigurare, adică „exact ceea ce urmărea Rusia“. Ca urmare, în acel an, comercianţii din Galaţi fuseseră nevoiţi să se orienteze spre Odessa şi prin Sulina trecuseră cu 300 de nave „mai puţin“.
 
În concluzie, Marmier menţiona două proiecte „pentru a scăpa de obstacolele“ puse de Rusia: curăţarea canalului Sf. Gheorghe sau revenirea la intercalarea rutei terestre Cernavodă - Constanţa din 1840. În varianta a doua erau necesare construirea unui canal sau a unei căi ferate pe distanţa respectivă. Cel de-al doilea proiect prezenta un avantaj prin scurtarea drumului cu două zile, dar şi „o pierdere considerabilă“ pentru Brăila şi Galaţi.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII) şi colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII).
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX) şi vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI) şi vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI)..

Surse foto:

istoriiregasite.files.wordpress.com
blog.noviodunum.ro
www.profudegeogra.eu
de.wikipedia.org

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşe, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, volumul IV, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007. 
www.ziuaconstanta.ro
i.calameoassets.com
www.acad.ro
fr.wikipedia.org
archive.org

Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi: 

Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CXLII) - Ivan Botianov (Rusia) (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.