Călători străini prin Dobrogea - Joris van der Does (XX) (galerie foto)

Bazargic, colibe turcești
 

Joris van der Does (? - după 1599) s-a născut într-o familie de notabilităţi ale oraşului olandez Leiden, tatăl său fiind custodele arhivelor municipale şi unchiul său, general şi istoric. Învaţă în Polonia latina, limba de cultură în Occidentul medieval. Apoi studiază în oraşul universitar german Heidelberg şi traduce din greacă în latină un volum despre originile capitalei otomane Constantinopol, care i-a şi fost publicat. În 1596, pleacă din Liov (Polonia), împreună cu câţiva polonezi şi armeni, spre capitala otomană, traversând cu o corabie braţul Chilia al Dunării şi Marea Neagră. Aici petrece şapte luni în anturajul influentului ambasador englez Burton, până la sosirea solului polon Golski.
 
În 1597, Does se întoarce împreună Golski în Polonia, prin Peninsula Balcanică, Dobrogea şi Moldova. Apoi revine în oraşul natal, unde publică în 1599, în latină, relatarea în 144 de pagini a călătoriei sale, cu titlul: Georgii Dousa, „De itinere Constantinopolitano, Epistola, Acceserunt veteres Inscriptiones Byzantii et ex reliqua Grecia nunc primum in lucem editae, cum qubuisdam doctorum virorum epistolis”. În România a fost studiat de Al. Sadi Ionescu (1916) şi N. Iorga (1928).
 
Despre călătoria spre Constantinopol, Does spune că a plecat din portul Ismail (azi, în Ucraina) şi a navigat „cât se poate de bine” prin Delta Dunării şi „Pontul Euxin”. El explică denumirea turcească a Mării Negre, în text, „Cara denis” (Kara Deniz), prin „mare nigrum”.


Isaccea 1828 - după Hector de Bearn

 
În timpul călătoriei de întoarcere, după ce au ieşit din trecătorile munţilor Balcani, au ajuns la „Bazargicum” (identificat de istoricii români cu Bazargic), oraş din regiunea Cadrilater, care a aparţinut României între anii 1913 şi 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
După plecarea din Bazargic, la 12 decembrie, starea vremii s-a înrăutăţit, fiind „hărţuiţi de vînturi şi de zăpadă”. „Boreas”, adică Crivăţul, bătea „atît de violent şi furtunos”, încît însoţitorii turci, de teamă să nu moară, s-au întors în oraş. Gerul era atât de puternic, încât călătorilor li s-a părut că sunt prefăcuţi „în statui de gheaţă”, împreună cu caii şi carele lor, mai ales că erau obligaţi să doarmă „afară”.
 
Apoi au trecut pe lângă „un târg”, denumit în turceşte după apa vecină „Carasu”, tradus de Does cu „apa neagră” şi identificat cu Medgidia.
De acolo au călătorit prin „cîmpii foarte netede”, denumite de localnici cu numele slav „Tatarskie polea”, adică Câmpia tătărească.
 
În continuare, Does a ajuns la oraşul „Babam”, identificat cu Babadag, după numele misticului musulman Sari Saltuk Baba. Acesta a condus în secolul XIII colonizarea turcilor selgiucizi de către Imperiului Bizantin la graniţa dobrogeană.  Olandezul aprecia că oraşul fusese „odinioară foarte mare”, având în vedere ruinele în care fusese lăsat după o incursiune a cazacilor.

Următorul popas a fost în satul „Monaster”, situat la o milă de Dunăre, unde au aşteptat câteva zile să îngheţe fluviul. Localitatea ar corespunde cu mănăstirea Cilicu de pe râul tulcean Teliţa.
 
Ultima oprire în Dobrogea a fost „în satul Obluciţa sau Isaccea, după cum îl numesc turcii”, de unde au trecut în Moldova.

Surse foto:

Historymaps.ro
Worldwideromania.com
Artatraditionala.ro/
Black-sea.travel
Tulcealibrary.ro
Romaniaforum.info
Brailachirei.wordpress.com

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini prin Țările Române, vol. IV, Ed. Știinţifică, Bucureşti, 1972.