De la controverse, la eroină naţională Ioana d'Arc, un personaj emblematic al Franţei

Printre cele mai misterioase şi mai controversate figuri ale Franţei se numără Ioana d’Arc, transformată într-o adevărată eroină naţională. Imaginea Ioanei d'Arc este cea a unei tinere luptătoare care îşi conduce soldaţii, cu crucea în mână, din victorie în victorie.
 
Ioana d’Arc s-a născut la Domremy, într-o familie modestă. La vârsta de 13 ani, mărturisea că a văzut o lumină şi a auzit o voce divină care i-a şoptit: „Ioana, vino în ajutorul regelui Franţei şi îi vei reda regatul”. Decide să asculte „vocile”, auzite doar de ea, după ce este martoră la violarea şi uciderea surorii ei, Catherine, de către soldaţii englezi.
 
La 16 ani, pleacă spre Chinon, către rege, cu o mică escortă, şi reuşeşte să traverseze ţara, devastată de englezi, fără nicio piedică. La Chinon, Ioana a fost interogată timp de trei săptămâni de teologi şi clerici care doreau să descopere dacă spune adevărul.
 
Ioana spulberă orice îndoială, când moaşele confirmă că este virgină, după cum pretindea. „Dată fiind necesitatea, regele putea foarte bine să fie ajutat de ea”, au concluzionat teologii şi clericii. Conform legendei, peste cinci zile de la intrarea Ioanei în oraş, cade unul dintre forturile construite de englezi pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, convinge şefii militari francezi să ordone asaltul unei noi fortificaţii, care stopa accesul pe podul Loarei. Se înregistrează un alt succes pentru Franţa.
 
Ioana d'Arc vrea să profite de victorii şi să continue lupta. Însă regele Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea ostilităţilor. Continuă să participe la o serie de lupte fără glorie şi devine prizoniera unui cavaler burgund. Vrea să evadeze, dar este vândută regelui Angliei, care o închide la Rouen. Semnează printr-o cruce actul de abjurare, pe care îl retractează două zile mai târziu, susţinând că nu ştia ce conţine.
 
Considerată de mulţi o eroină, Ioana d'Arc este arsă pe rug, în piaţa din Rouen, convinsă că şi-a îndeplinit misiunea. Este canonizată în 1921, când în fruntea Franţei se afla o putere de dreapta.
 
La Biblioteca Naţională a Franţei pot fi consultate peste 20.000 de cărţi dedicate acestui personaj controversat. De-a lungul anilor, Ioana d’Arc a inspirat numeroase legende şi cântece. Scriitori celebri din Europa i-au dedicat numeroase poeme şi drame. Printre ei se numără Voltaire, Mark Twain sau George Bernard Shaw.
 
Sursa foto: Wikipedia.org
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce mesaj a transmis ministrul Cătălin Predoiu de ziua Franței

14 Jul 2023 1089

Stagiunea estivală a artelor spectacolului își deschide porțile la Constanța. Iată care va fi programul! (FOTO)

14 Jul 2023 1157

Expoziția de DVD-uri și CD-uri „Vive la France!”, la Biblioteca Județeană Constanța

14 Jul 2022 1175

Un detașament de onoare din Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul", la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naționale a Franței (GALERIE FOTO)

14 Jul 2022 1498

Scrisoare transmisă de Klaus Iohannis președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, cu ocazia Zilei Naționale a Franței

14 Jul 2022 976

Nicolae Ciucă „Ziua de 14 iulie are o rezonanță deosebită pentru cetățenii francezi și pentru toate națiunile libere și democratice“

14 Jul 2022 893

14 iulie - Astăzi se sărbătoreşte Ziua Naţională a Franţei. Ce mesaj a transmis ambasadorul Laurence Auer (VIDEO)

14 Jul 2022 1593

Cartea zilei Ce-aș fi eu fără tine?

23 Jan 2022 1475

Tulcea culturală Localitate dobrogeană, premiată de francezi, în cadrul concursului „Oraşul durabil 2021”

26 Oct 2021 2777

Klaus Iohannis „Printre pilonii cei mai solizi ai legăturilor româno-franceze se regăsește atașamentul ferm pentru o Europă unită“

14 Jul 2021 1319

Astăzi este Ziua Națională a Franței. 14 iulie 1790 - La fête de la Fédération

14 Jul 2021 5570

#DobrogeaDigitală Căderea Bastiliei și Ziua națională a Franței - „Frânturi dintr-o mare feerie”

14 Jul 2021 2767

Excelența Sa, Ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer a vizitat prima oară Constanța în copilărie. Prima amintire - sosirea pe mare, în fața Cazinoului!

18 Jun 2021 3561

Ambasadoarea Frantei, Excelenta Sa, doamna Laurence Auer, in vizita la CNMB

22 Feb 2021 2217

Ziua Națională a Franței Klaus Iohannis - „14 iulie, o dată emblematică, un simbol pentru toate țările democratice“

14 Jul 2020 1644