#DobrogeaDigitală: Căderea Bastiliei și Ziua națională a Franței - „Frânturi dintr-o mare feerie”

Se împlinesc astăzi 232 de ani de la declanșarea Revoluției franceze din 1789, pe 14 iulie, odată cu asediul Bastiliei, închisoarea pariziană destinată opozanților regimului monarhic al sfârșitului de secol XVIII și devenită simbol al opresiunii absolutiste în Franța acelor vremuri.

Fortăreața din Paris avea o dublă funcționalitate. Pe de o parte, era un important depozit de arme. Pe de alta, era o temută închisoare. Revoluționarii au atacat inițial Bastilia pentru a face rost de arme. L-au capturat și ucis pe comandantul fortăreței, iar micuța garnizoană s-a predat revoluționarilor, care au capturat peste 30.000 de puști, 12 tunuri și muniția aferentă. În temnița fortăreței se aflau doar șapte deținuți, care au fost eliberați.

Pentru că Bastilia putea servi drept punct întărit trupelor fidele regelui, iar revoluționarii nu aveau instrucția militară potrivită pentru a o apăra în caz de asediu, Bastilia a fost dărâmată, iar demolarea a început o zi mai târziu, în 15 iulie. Unele dintre pietrele fortăreței au fost vândute ca suvenir, dar cele mai multe au fost utilizate pentru construirea unui nou pod peste Sena, Pont de la Concorde. Regele Ludovic al XVI-lea a încercat să evite cu orice preț un război civil și a ordonat trupelor care îi erau loiale să reintre în cazărmi. De aceea, căderea Bastiliei a fost reinterpretată în sens simbolic. Dintr-un atac al revoluționarilor asupra unui depozit de armament, evenimentul din 14 iulie a devenit un simbol al victoriei libertății împotriva tiraniei. Din 1880, ziua căderii Bastiliei a fost proclamată drept Zi Națională a Franței.

Astăzi, 14 iulie este simbolul atașamentului francezilor față de libertate și al hotărârii lor de a apăra acest ideal, chiar cu prețul sacrificiului suprem. 

Dar iată cum evocă scriitorul dobrogean Pericle Martinescu, în volumul său „Umbre pe pânza vremii“, momentul sărbătoririi unui veac și jumătate de la Revoluția franceză. Autorul se afla atunci pe străzile feeric împodobite ale Parisului, fără a bănui că era ultima celebrare a zilei de 14 iulie, înainte de intrarea Franței în infernul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
 
„Am cunoscut un Paris ameţit de iluzii şi fericire, care uitase sau voia să uite de orice profeţie sumbră, dansînd nepăsător şi cîntînd pe toate străzile pavoazate de mare sărbătoare, - dar şi un Paris care plîngea, acel adevărat Paris ce ştie să înfrunte dezastrele şi istoria și care nu poate fi privit decît de la etajul întîi spre cer.
14 iulie 1939 avea de fapt o triplă semnificaţie. Se aniversau atunci 150 de ani de la revoluţia din 1789, pe care cea de-a treia Republică o evoca în termeni exaltanţi şi în culorile cele mai vii. Se sărbătoreau, în al doilea rînd, 20 de ani de la armistiţiul şi parada triumfală din 1919, cînd armatele aliate intraseră victorioase în Paris pe sub bolta arcului de triumf de la Etoile. În al treilea rînd, aceste serbări aveau un caracter demonstrativ, ostentativ chiar, deoarece prin ele organizatorii voiau să confirme şi să afirme alianţa de nezdruncinat dintre Franţa şi Anglia, forţa lor de neînvins, în faţa pericolului german, a cărui maşină de război se pregătea din răsputeri pentru un nou atac.
În lumina evocărilor de azi, zilele şi nopţile petrecute atunci la Paris mi se par frînturi dintr-o mare feerie, în care un vrăjitor m-ar fi luat de mînă şi m-ar fi purtat printr-un tărîm de basm, cu palate de cleştar şi focuri bengale, cu străzi îmbrăcate în covoare fermecate şi cu fîntîni arteziene ce aruncau spre cer erupţii vulcanice de orbitoare bijuterii fluide. Înşişi oamenii parcă îşi uitaseră necazurile şi grijile lor mai grave sau mai mărunte, încît s-ar fi zis că se topeau şi ei în iradierile acelui basm minunat.
Revoluţiile despre care auzeam totuşi vorbindu-se, cu patos şi insistenţă, îmi sunau la ureche ca nişte zvonuri discordante, iar manifestaţiile pe lîngă care treceam - şi nu erau puţine! - aveau un caracter oarecum paradoxal, mistic şi teluric. În acelaşi timp, deoarece fiecare om, fiecare grup trăia sub efectul propagandistic al serbărilor organizate cu acel prilej, şi toată lumea era ameţită de aspectul lor magnific. Parisul întreg, de la pietrele tocite ale străzilor legendare pînă în vîrful turlelor pierdute în azur, şi de la cel din urmă cerşetor pînă la cel dintîi cetăţean al său, făcea parte din această explozie de lumini şi de culori, din acea dulce incantaţie a unui vis înălţător ce părea că n-o să se dezmintă niciodată.
Era însă prea frumos, ca să fi putut dura prea mult. Totul a fost un cîntec - cîntecul de lebădă al unei epoci de mari exaltări şi de mari erori istorice.”
 
 
#citește mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ 
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 123 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto: captura youtube/tvr

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu și Eugen Ionescu - corespondență din Paris 

#DobrogeaDigitală „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Sărbătorind doctoratul lui Mircea Eliade, în Târgul interbelic al Moșilor