Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, 13 ani în primă instanţă. Dosarul, amânat pentru 23 martie (rechizitorii)

Mariana Constantinescu şi Corina Ciobanu, judecătoare din Curtea de Apel Bucureşti, au amânat, pentru data de 23 martie, dosarul în care Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la 13 ani şi patru luni de închisoare. Tot în acest dosar, Constantin Virgil Ivan, director general al unei societăţi comerciale, a fost condamnat la doi ani de închisoare.
 
Noul termen a fost acordat în vederea administrării unor probe suplimentare, respectiv adresă către Serviciul de Probaţiune Bucureşti şi o adresă către DNA Serviciul Central.
 
Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că, „în perioada iulie 2009 - mai 2016, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a pretins, de la mai mulţi reprezentanţi de societăţi comerciale, sume de bani în cuantum de 310.826 de euro, 27.900 de dolari şi 4.768.698,78 de lei, din care a primit în total sumele de 197.858,59 de euro, 27.900 de dolari şi 4.768.698,78 de lei“.
 
„Banii au fost primiţi atât în mod direct, cât şi prin intermediul inculpatei SC Picus Consulting SRL şi patru firme off-shore deţinute de inculpat sau de amici ai inculpatului, în schimbul încheierii, derulării în bune condiţii şi plăţii la timp a facturilor aferente contractelor încheiate între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu acele societăţi comerciale. Aceste contracte vizau achiziţia de servicii IT şi ulterior de mentenanţă IT, servicii medicale de medicina muncii destinate angajaţilor spitalului, servicii medicale constând în analize de laborator. Sumele achitate cu titlu de mită au fost virate de către reprezentanţii societăţilor comerciale care au încheiat contracte cu Spitalul Judeţean Constanţa în conturile inculpatei SC Picus Consulting SRL şi ale firmelor off-shore, în baza unor contracte de prestări servicii de consultanţă fictive“, conform DNA.
 
„Din totalul banilor primiţi cu titlu de mită, suma de 4.768.698,78 de lei a provenit de la inculpatul Ivan Constantin Virgil, director general al unei societăţi comerciale, fiind remisă în perioada iulie 2009 - mai 2016, în vederea derulării în bune condiţii a două contracte şi a plăţii la timp a facturilor aferente acestora, sub forma unor plăţi lunare aferente unor servicii de consultanţă neefectuate. Inculpatul Căpăţînă Dănuţ şi-a început activitatea infracţională imediat după numirea sa în funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa“.
 
Într-un alt dosar, fostul şef al SCJU a fost condamnat de Mihaela Vlăşceanu, judecător al Tribunalului Constanţa, în primă instanţă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare.
 
Recent, într-un alt dosar, Emilia Ganera, magistrat al Tribunalului Constanţa, a decis începerea judecăţii în dosarul în care fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar şi pentru conflict de interese, în formă continuată.
 

Citeşte şi: 
 
De ce îl acuză procurorii DNA

Căpăţînă şi-ar fi folosit fosta şi actuala nevastă în „operaţiunea” de luare de mită şi spălare de bani! (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 466

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 659

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 586

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 707

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1042

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1594

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1173

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5338

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1281

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2092

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 1974

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3758

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1533

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1342

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 1980