Preşedinţi noi în Tribunalul Constanţa. Ce a decis Secţia pentru judecători


Magistraţii Chiraţica Enache şi Lucian Lică au fost recent delegaţi în funcţiile de preşedinte al Secţiei I-a Civile şi, respectiv, al Secţiei Penale ale Tribunalului Constanţa. Decizia privind delegarea a fost luată cu unanimitate de membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi este valabilă până la ocuparea funcţiilor prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de şase luni.


Totodată, aceeaşi secţie a CSM a decis şi prelungirea delegării în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa a magistratului Sanda Ioana Pascu. Noua delegare este valabilă începând cu data de 15.11.2019, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de şase luni.


În cadrul aceleiaşi şedinţe a Secţiei pentru judecători, membrii CSM au decis să amâne discuţiile despre apărarea reputaţiei profesionale a judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. Concret, pe ordinea de zi a şedinţei se afla şi Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 19-2403/2019 întocmit cu privire la cererile de apărare a reputaţiei profesionale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Secţia pentru judecători a decis amânarea discutării acestor cereri, cu o majoritate de 6 voturi în acest sens, trei voturi pentru aprobarea raportului şi o abţinere formulată de judecătoarea Gabriela Baltag.


Ca o menţiune, în aceeaşi şedinţă, membrii CSM luaseră decizia de a respinge cererea de revocare din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa a magistratului Marius Cristian Epure. Cererea de revocare fusese înaintată chiar de către Adunarea generală a judecătorilor din această instanţă, încă din luna aprilie a acestui an.


În condiţiile în care s-au amânat discuţiile despre solicitările privind apărarea reputaţiei profesionale a magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, Raportul IJ pe această temă va fi analizat la o şedinţă ulterioară a Secţiei pentru judecători.


Citeşte şi:

CSM dezbate posibila revocare a preşedintelui Curţii de Apel, dar şi cererea de apărare a reputaţiei judecătorilor
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoriile Medgidia și Mangalia Magistrații Laura Sărac-Aldea și Florentin Mircea Panait, programați la testarea scrisă în cadrul concursului pentru funcțiile de conducere

09 May 2024 235

Judecătorii au anulat executarea silită a Georgetei Tapangea. Primăria Constanța dorea să desființeze o construcție din zona Brotăcei pentru a amenaja un parc

07 May 2024 658

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 969

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 456

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 908

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 420

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 515

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 546

Știri justiție Constanța La Tribunalul Constanța sunt 17 posturi disponibile pentru transferul judecătorilor! Câte sunt la Curtea de Apel

10 Apr 2024 522

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1513

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, cere să fie numit procuror

02 Apr 2024 780

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 693

Lupta pentru conducerea instanțelor din Constanța! Când susțin candidații proiectul managerial

01 Apr 2024 691

Tribunalul Constanța, cele mai multe posturi pe Dobrogea, disponibile pentru transfer! (DOCUMENT)

31 Mar 2024 578

Judecători și procurori stagiari la Constanța și Tulcea! Au absolvit INM cu medii peste 8, au fost notați și cu 10 la Organizare Judiciară! (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 1358