Baciu „Ne-ar placea sa mai avem ofertanti precum Traistariu la terenurile Ecoterm"

Seria licitaţiilor organizate de SC TSP Ecoterm Năvodari a continuat şi ieri, un singur lot găsindu-şi proprietar.

Potrivit celor declarate de preşedintele Consiliului de Administraţie al SC TSP Ecoterm Năvodari, Florin Baciu, condiţiile economice actuale afectează într-o măsură relativ mică investiţiile în terenurile TSP Ecoterm din Năvodari. „Un singur ofertant a fost prezent ieri şi şi-a adjudecat un lot de 500 de metri pătraţi. Având în vedere situaţia imobiliară actuală, noi considerăm că ne merge bine", a evidenţiat Baciu. Până la acest moment s-au vândut 47 din totalul celor 185 de loturi, suma totală care s-a strâns ajungând la un milion opt sute de euro.

Preşedintele CA-ului TSP Ecoterm ne-a mai declarat că ofertanţii ar fi mult mai interesaţi dacă printre ei s-ar afla şi vedete, la fel cum au fost, în urmă cu câteva săptămâni, Marioara Murărescu şi Mihai Trăistariu: „Prezenţa Trăistariu a mai atras alţi opt - nouă ofertanţi. Ne-ar plăcea să mai avem persoane de acest gen". De altfel, Baciu ne-a declarat că în perioada desfăşurării concursului Eurovision, purtase discuţii cu primarul Năvodariului în vederea iniţierii unei hotărâri de consiliu prin care Elena Gheorghe şi Laurenţiu Duţă să beneficieze, fiecare, de câte un lot de 250 de metri pătraţi. Situaţia ipotetică ar fi constituit premiul pentru cei doi reprezentanţi ai României, dacă aceştia ar fi câştigat una din cele trei poziţii ale clasamentului final pe naţiuni.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 707

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 757

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 962

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 817

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 714

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 546

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 776

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 644

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 568

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 876

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 588

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 703

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 728

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 560

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 604