UPDATE. Biroul Permanent Municipal al PNL Constanţa se întruneşte de urgenţă!

Biroul Permanent Municipal al PNL Constanţa se întruneşte, de urgenţă, în această seară. Întâlnirea este programată începând cu ora 19.00.
 
Subiectul este organizarea alegerilor, după ce a fost contestată data alegerilor stabilită de Biroul Permanent Judeţean.
 
Astăzi, la Bucureşti, s-a discutat această contestaţie depusă de membrii organizaţiei municipale.

UPDATE: 20.40

Mâine, Comisia de arbitraj a PNL de la nivel naţional va analiza, în procedură de urgenţă, contestaţia depusă de filiala municipală a PNL Constanţa privind data alegerilor. Comisia de arbitraj va lua în discuţie mai multe contestaţii depuse şi de alte organizaţii din ţară.                        

Organizaţia municipală a PNL Constanţa va solicita schimbarea datei alegerilor, din 31 martie în 8 aprilie.
                       
De altfel, în această seară, membrii Biroului Permanent Municipal al PNL l-au mandatat pe Vergil Chiţac să reprezinte organizaţia în instanţă şi în faţa forurilor centrale, întrucât intenţionează să atace decizia privin data alegerilor şi în instanţă. 




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 325

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 878

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 691

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2253

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1573

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 741

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 526

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 642

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 829

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 735

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 959

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1446

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 618

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 637

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 3017