Centrele zonale de servicii, necesare pentru redresarea dezechilibrelor aparute intre localitati

O delegatie a Asociatiei Oraselor din Romania a participat la Adunarea Generala a Asociatiei Oraselor mici din Ungaria. In opinia presedintelui Asociatiei, Ionel Chirita, dezbaterea reprezinta un pas in colaborarea romano-maghiara, iar demersurile au survenit ca urmare a hotararii de dezvoltare a relatiilor internationale ale AOR. Printre preocuparile comune ale celor doua asociatii se regasesc autonomia locala, descentralizarea, competente corelate cu resurse financiare, precum si servicii publice pentru membrii colectivitatilor cat mai diverse si cu un grad ridicat de calitate. Reprezentantii organizatiilor doresc transpunerea acestor teme in tot atatea puncte de pornire si dezbaterea acestora in viitoare intalniri. Presedintele Ionel Chirita sustine ca Asociatia Oraselor din Romania a fost initiatoarea acestor demersuri. "Am fost surprinsi la modul placut de catre partea maghiara care ne-a solicitat incheierea unui protocol institutionalizat intre cele doua asociatii", a mai spus presedintele AOR. Cele doua parti au fost de acord ca la nivelul Executivului se pot realiza lucruri foarte bune, dar acestea ar ramane la stadiul de intentie daca nu ar fi transpuse in practica de catre autoritatile locale. Astfel, structurile asociative ale administratiei publice locale trebuie sa fie implicate si mai mult in luarea deciziilor care le privesc, intrucat dispun de expertiza necesara implementarii unor programe adecvate. Potrivit lui Chirita, o problema comuna de importanta majora pentru localitati membre ale asociatiilor noastre este reprezentata de crearea unor dezechilibre tot mai puternice intre zonele puternic urbanizate, municipiile, si restul localitatilor. El este de parere ca pentru contracararea acestui fenomen se impune crearea centrelor zonale de servicii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 420

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 449

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 685

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 584

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 542

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 776

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 559

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 667

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 713

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 526

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 582

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 556

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 787

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3407

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14213