Cum se configurează Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Constanţa după ce ordonanţa lui Dragnea şi-a făcut efectul

Ordonanţa vicepremierului Liviu Dragnea privind traseismul politic şi-a făcut efectul în toate judeţele din ţară. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, însă nu se poate spune că PSD-ul şi UNPR-ul au înregistrat un succes redutabil. Din contră! Cele două formaţiuni politice au cam luat „praful de pe tobă“ la capitolul primari „reconvertiţi“. Totuşi, ordonanţa s-a bucurat de ceva mai mult succes în rândul consilierilor locali şi judeţeni.
 

Astfel, mai mult sau mai puţin surprinzător, mişcări de trupe au avut loc şi în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Constanţa, foruri deliberative în care votul nu va fi însă influenţat de aceste schimbări. Asta pentru că PSD-ul avea deja o majoritate extrem de confortabilă, toate proiectele de hotărâre fiind votate ca pe bandă rulantă.
Cei trei consilieri locali constănţeni care, mai nou, s-au „înrolat“ în PSD sunt Gabriel Candindatu şi Valentin Surghie, care au „dezertat“ din PP-DD, şi Valeriu Iosif Ene care, curios, a părăsit UNPR-ul, partid aflat, şi el, la guvernare. Cu cei trei aleşi locali, PSD a ajuns să numere, în total, 18 consilieri în Consiliul Local Municipal Constanţa: George Vişan, Costin Răsăuţeanu, Răducu Popescu, Mariana Cojoc, Carmen Onciu, Valentin Pîrvulescu, George Papari, Ibraim Temur, Daniel Georgescu, Vasile Chirondojan, Mircea Dobre, Valentin Ciorbea, Denis Ali, viceprimarii Decebal Făgădău şi Gabriel Stan şi cei trei aleşi locali mai sus menţionaţi.
Liberalii rămân, ca şi până acum, în formulă de trei: Ana Marcu, Radu Matei şi Virgil Lixandru. În ceea ce priveşte PDL-ul, formula este tot de trei: Sorina Tuşa, Iustin Fabian Roman şi Stelian Gima. Partidele care au un singur reprezentant în CLM Constanţa sunt PNŢCD (Tudorel Chesoi) şi PP-DD (Dede Perodin).

Independenţii din CJC 

În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Constanţa, partidele „văduvite“ de reprezentanţi sunt PDL şi PP-DD. Mai exact, în perioada „de graţie“ a ordonanţei lui Dragnea, au părăsit PDL Constanţa Ionuţ Fîntînă şi Florian Constantin. Ambii au devenit consilieri judeţeni independenţi. Chiar dacă foştii colegi de partid ai celor doi susţin că ei vor reveni în PDL, va fi interesant de urmărit, în viitorul apropiat, cum anume vor vota cei doi în cadrul şedinţelor CJC şi dacă vor putea face cale întoarsă. E greu însă de crezut, de vreme ce legea nu le mai permite o mişcare similară fără ca aceasta să implice pierderea mandatului de ales judeţean.
Cel care a îngroşat rândurile PSD în CJC este Ion Radu, consilierul judeţean care a părăsit PP-DD, partidul pe lista căruia a candidat în 2012 şi în care a avut chiar şi o funcţie.
Trăgând linie, configuraţia politică a CJ Constanţa este, la momentul actual, următoarea: 17 consilieri PSD, şapte consilieri PNL, cinci PDL, doi consilieri PP-DD, un consilier PC şi doi independenţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotărâre BEM Ordinea finală a candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța (DOCUMENT)

10 May 2024 641

Alegeri 2024 Stelian Ion își prezintă candidatura și programul de guvernare locală pentru Constanța. La eveniment participă și Cătălin Drulă

09 May 2024 602

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 829

Competiție de handbal organizată de ISJ Constanța la Cumpăna Opt echipe vor lua startul la Olimpiada Națională a Sportului Școlar - Etapa Națională

08 May 2024 411

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1250

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Năvodari, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

04 May 2024 1100

Candidaturile PRM la Consiliul Local Constanța au fost admise

03 May 2024 763

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 536

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 404

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 485

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 1161

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2320

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 3000

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 647

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 569