Liga Alesilor Locali PNL trimite un ultim avertisment dizidentilor partidului

Vicepresedintele Ligii Alesilor Locali PNL, Victor Manea este de parere ca de mai bine de un an de zile PNL nu este lasat sa lucreze de cativa colegi, unii fosti lideri ai partidului care in permanenta gasesc cate ceva de criticat si aduc numai deservicii imaginii formatiunii liberale. Manea apreciaza ca aceste probleme din interiorul PNL pot fi rezolvate foarte simplu prin marginalizarea colegilor care nu sunt in slujba partidului."Avem un prim ministru si ministri care si-au facut treaba, dar nu putem sa ne promovam rezultatele pentru ca in permanenta sunt pusi in situatia de a raspunde la atacurile unor colegi, unii fosti lideri ai partidului care pun in umbra reusitele PNL. Acesti colegi care trateaza subiecte pe langa agenda populatiei, trebuie sa se decida daca se afla sau nu in interiorul PNL. In caz contrar, Delegatia Permanenta sau organizatiile din care fac parte trebuie sa ia masuri serioase in ceea ce-i priveste", a precizat vicepresedintele Ligii Alesilor Locali PNL.Ultimatumul dat dizidentilor vine la doar 24 de ore dupa ce Biroul Permanent al PNL Bucuresti a decis sa-i mandateze pe presedintii organizatiilor de sector din care fac parte Theodor Stolojan si Valeriu Stoica sa le transmita acestora scrisori de avertisment. Decizia poate fi un prim pas pentru excluderea celor doi fosti presedinti ai PNL. In cursul zilelor trecute au circulat informatii neoficiale referitoare la faptul ca liderii PNL intentioneaza sa ii excluda din partid pe cei doi si pe deputatii Raluca Turcan si Cristian Boureanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 671

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 526

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 747

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 628

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 558

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 844

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 582

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 683

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 726

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 557

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 599

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 560

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 801

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3414

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14334