Parlamentarii PNL vor modificarea Legii alegerilor locale Manevră liberală… pur electorală?!

După ce, în sesiunea trecută, membrii Comisiei de Cod Electoral - din care fac parte şi cinci parlamentari liberali, printre care şi senatorul constănţean Puiu Haşotti - au adoptat Legea alegerilor locale, menţinând procedura de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin, acum, peneliştii s-au răzgândit! Ei au depus un proiect legislativ care, dacă va fi adoptat, ar impune revenirea la procedura de alegere a edililor-şefi anterioară anului 2012 - adică în două tururi de scrutin.

Comisia de Cod Electoral îi reuneşte pe următorii parlamentari: Luminiţa Adam (PPDD, acum, membru UNPR), Mihai Voicu (PNL), Alin Tişe (PNL), Marton Arpad (UDMR), Varujan Pambuccian (minorităţi), Viorel Chiriac (PSD), Doina Federovici (PSD), Victor Paul Dobre (PNL), Puiu Haşotti (fostul lider al senatorilor PNL până pe 2 februarie anul curent), Mihai Neagu (UNPR), Miron Mitrea (PSD, înlocuit după demisia din Parlament din 2 februarie anul curent şi condamnarea sa la închisoare), Ioan Oltean (PNL), Eugen Nicolicea (UNPR), Gabriel Vlase (PSD).

În pofida negocierilor purtate de aceştia privind modul de alegere a primarilor în vara anului 2016, liberalii au căzut la pace cu parlamentarii din coaliţia de guvernare şi au adoptat varianta legiferată de pedelişti în mai 2011: un singur tur de scrutin este suficient pentru desemnarea edilului-şef, chiar dacă astfel sunt puse la îndoială legitimitatea şi reprezentativitatea acestuia.

După întrunirea aleşilor locali PNL de la Braşov, liberalii s-au sucit. Ei au ajuns la concluzia că era mai bună procedura anterioară - alegerea primarului în două tururi de scrutin - şi au redactat un proiect de lege în acest sens.

„Proiectul este redactat, va fi semnat de copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, de liderii grupurilor parlamentare din Cameră şi din Senat şi de cei cinci membri ai Comisiei de Cod Electoral“, anunţa, de curând, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu. Această stare de fapt ne-a fost confirmată şi de copreşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Constanţa Gheorghe Dragomir. „Astăzi (n.r. ieri), am semnat proiectul legislativ privind modificarea Legii alegerilor locale şi urmează ca acesta să fie depus. E o chestiune de ore“, a precizat acesta.

Deşi s-au ţinut de cuvânt, liberalii sunt conştienţi de faptul că demersul lor are şanse minime de a se concretiza în actuala legislatură, ca urmare a majorităţii parlamentare. „Îl depunem, dar nu are cum să treacă, va fi tergiversat. Dacă la Camera Deputaţilor ne putem mişca repede, cu siguranţă în Senat un pesedist îl va plimba. Oricum, îl vom relua atunci când îl vom putea impune“, ne-a declarat deputatul PNL.

Dacă se vrea, se poate

Ulterior, iniţiativa legislativă liberală urmează a fi inclusă pe ordinea de zi a Comisiei de Cod Electoral. Însă demersul liberalilor, chiar dacă ar trece de Parlament, va constitui o victorie fără efect. Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înaintea alegerilor. Astfel spus, dacă proiectul PNL întruneşte majoritatea, nu va putea fi pus în practică la alegerile locale din vara anului viitor.

Deputatul Gheorghe Dragomir, copreşedinte al filialei PNL Constanţa, consideră că această situaţie ar putea fi soluţionată. „Şi acum se poate adopta iniţiativa noastră, dacă s-ar vrea. Vom face presiuni ca, măcar pentru celălalt mandat, să se poată aplica. De fapt, dacă Guvernul ar da o ordonanţă de urgenţă, s-ar putea aplica şi în alegerile din vara viitoare“, a afirmat liderul PNL. Mai mult, pentru a evita orice conflict cu alte decizii anterioare (mai exact, ale Curţii Constituţionale şi ale Comisiei de la Veneţia), Dragomir susţine că reprezentanţii arcului guvernamental din Parlament „pot da dovadă de bună-credinţă prin aprobarea iniţiativei legislative a PNL, cu amendamentul că se va aplica în anul 2020, când vor fi organizate următoarele alegeri locale“.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bogdan Huțucă, președintele PNL Organizația Județeană, mesaj de Paște

04 May 2024 84

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 409

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 456

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 338

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 603

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 898

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 698

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 549

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2283

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1586

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 744

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 528

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 720

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 645

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 561