Primaria solicita avizul de la DADL pentru teleschi

Planurile pe care primarul Radu Mazăre le are încă din 2007, referitoare la construcţia teleschiului pe Lacul Siutghiol, nu au fost date uitării.

După problema legată de introducerea Lacului Siutghiol în situl Natura 2000 şi stoparea începerii proiectului orăşelului lacustru, municipalitatea speră să realizeze măcar unul dintre obiectivele turistice care ar putea ajuta turismul pe litoral: teleschiul, un mai vechi proiect al edilului constănţean, care va fi amplasat pe lac în aceeaşi zonă în care, în urmă cu 20 de ani, a funcţionat teleschiul lui Ceauşescu. Potrivit documentaţiei depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului, acesta va fi amplasat în zona restaurantului On Plonge Junior, vis-a-vis de parcul de distracţii Aqua Magic.

Potrivit unui anunţ publicat, ieri, într-un cotidian local, Primăria Municipiului Constanţa solicită de la Administraţia Naţională „Apele Române", Direcţia Apelor Române Dobrogea Litoral, avizul de gospodărire pentru realizarea lucrărilor de investiţii la obiectivul „Teleschi Nautic pe Lacul Siutghiol". Valabilitatea anunţului este de cinci zile de la apariţia sa. Astfel, până vineri, 2 octombrie inclusiv, toţi cei care doresc să transmită observaţii, sugestii ori recomandări cu privire la solicitarea avizului se pot adresa la sediul solicitantului, în speţă Primăria municipiului Constanţa.

Investiţia în proiectul teleschiului se ridică la un milion de euro şi urma a fi finanţat de municipalitate în leasing. Proiectul ar fi trebuit să se realizeze împreună cu orăşelul lacustru, un proiect în valoare de 30 de milioane de euro, care presupunea construirea unei insule pe piloni, pe Lacul Siutghiol. Planurile pentru teleschiul din Mamaia au fost realizate de Felix Arsene, patronul firmei Kalinia Proiect SRL.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 237

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 572

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2221

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 725

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 447

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1506

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 692

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 758

Imobiliare Constanța Plajă amenajată și beach bar! Autorizație de construire pentru firmele familiei Carabaș

12 May 2024 1176

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3413

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 543

CSM Constanța Fetele de la sambo merg la Campionatele Europene, iar triatloniștii se duc la Cupa Europeană de Juniori. Programul complet al săptămânii

10 May 2024 386

Justiție Constanța. Cererea de chemare în judecată formulată de Răsărit de Soare SRL în contradictoriu cu ABADL Dobrogea Litoral, respinsă de magistrați

10 May 2024 402

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 455

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 507