S-a deschis oficial Centrul de Permanenţă Băneasa Primarul Gelu Iordache - „Se asigură permanenţa în fiecare noapte, în week-end şi zilele de sărbătoare legală" (galerie foto)

10_Baneasa_primar.jpgAdministraţia locală din Băneasa a redeschis ieri oficial porţile fostului Centru de Sănătate Băneasa, devenit acum Centru de Permanenţă. La începutul acestei veri, unitatea de sănătate a fost închisă. Totodată, înainte de inaugurarea oficială a centrului, s-a sărbătorit şi hramul bisericii din oraş, care poartă numele Sfintei Parascheva.

La eveniment au luat parte şi senatorul Nicolae Moga, care a avut o contribuţie în redeschiderea acestei unităţi spitaliceşti, dar şi directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, plus cei şase medici de familie care vor asigura permanenţa centrului în fiecare noapte între orele 20.00 şi 8.00.

Baneasa_primaru_Gelu_Iordache.jpg Cele patru cabinete medicale de pe care s-a scos sigiliul pus în urmă cu câteva luni sunt dotate cu toate echipamentele necesare de primă urgenţă şi nu numai pe care Centrul le avea înainte de închidere. Inaugurarea a avut loc ieri, în jurul prânzului, şi a început cu o slujbă de sfinţire oficiată de preoţii din localitate. „Centrul deserveşte unei populaţii de 32.000 de persoane. Prin închiderea şi redeschiderea acestui centru se dovedeşte faptul că cifrele date de Ministerul Sănătăţii nu sunt reale şi nu se poate interveni în timp util de la Constanţa sau de la Medgidia pentru cazurile de urgenţă ", a spus ieri edilul. Acesta a mai adăugat faptul că Centrul de Permanenţă va funcţiona mai mult noaptea, inclusiv sâmbăta şi duminica şi în zilele de sărbătoare legală. Edilul a spus că până la începutul anului 2012 cheltuielile pentru funcţionarea centrului ajung la 10.000 de lei, bani de care administraţia locală dispune la acest moment. Banii pentru transportul celor cinci medici până la locul de muncă vor fi decontaţi de fiecare administraţie locală în parte, iar sumele constituind plata gărzilor efectuate de medici vor fi decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate. Medicii de familie care vor lucra în acest centru vor face naveta de la Ostrov, Lipniţa, Oltina, Băneasa, Ion Corvin şi Dobromir. Pe lista propriu-zisă întocmită în luna august erau şi medici de la Deleni şi Adamclisi, dar aceştia nu au mai fost arondaţi centrului.

Există şi stoc de combustibil pentru iarnă

Pe viitor, Centrul de Permanenţă se va transforma în Centru de Sănătate Multifuncţional, care va include şi un sector destinat persoanelor cu dizabilităţi. Centrul va funcţiona într-o parte a clădirii fostului spital, iar Primăria va fi cea care va suporta cheltuielile legate de utilităţi. Primarul spune că momentan există combustibil pentru iarnă. „Am găsit în magazie stoc de combustibil de dinainte de desfiinţarea Centrului de Sănătate, lemne şi cărbuni, plus bani în cont", a mai adăugat Iordache. Singurele probleme cărora primarul nu le-a găsit încă rezolvare până la acest moment sunt legate de lipsa infirmierelor şi asistentelor, dar şi a unui fochist care să se ocupe de centrala de încălzire. „Nu ştiu deocamdată cum să rezolvăm această problemă, dar va trebui să găsim o soluţie. Probabil vom folosi oamenii de la ajutor social", a mai spus primarul. Reamintim că Direcţia de Sănătate Publică a emis pe 26 iulie decizia prin care s-a înfiinţat Centrul de Permanenţă Băneasa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cornelia

17 Oct, 2011 07:50

Se vede ca Centrul a fost foarte bine administrat inainte de a fi desfiintat...

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 489

Programul ENGIE Romania în perioada 1-7 mai

29 Apr 2024 448

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 766

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 652

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 868

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 601

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 509

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 745

Ședință a CJ Constanța Preluarea unor bunurilor imobile din domeniul public al UAT Comuna Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 518

Cumpărări directe Constanța Energybas Actual SRL, din Băneasa, contract de 52.000 de euro cu Primăria Oltina pentru serviciile de iluminat din comună (DOCUMENT)

15 Apr 2024 567

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1608

Caz șocant în județul Constanța! Fetiță violată timp de patru ani de tatăl vitreg! Suspectul, reținut

12 Apr 2024 798

Fabrica de apă de la Crîngu se vinde pe bucăți Licitație la fiscul din Constanța pentru valorificarea bunurilor firmei Izvor M.D.Crîngu SRL, deținută de familia Comănescu (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1082

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

09 Apr 2024 563

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 834