Vicepresedintele Nicusor Constantinescu a fost ales presedintele CJC

Aurel Floander, primul liberal atras in PSD

Mihai Pariza, decanul de varsta, secondat de Eduard Martin si Nicolae Dospinescu, au prezidat prima sedinta a Consiliului Judetean * Aparitia consilierului liberal Aurel Floander a risipit orice urma de indoiala legata de legalitatea sedintei, mai ales ca, de ieri, a decis sa devina social-democrat * Nicusor Constantinescu, Petre Stanca si Radu Comanici sunt, pentru urmatorii patru ani, presedintele si, respectiv, vicepresedintii institutiei * Prima hotarare adoptata de noii alesi a fost cea prin care a fost modificat vechiul regulament de organizare a CJC * In loc de cinci comisii, CJC va avea sase

Zvonurile potrivit carora prima sedinta a Consiliului Judetean nu se va putea desfasura circula prin oras de cateva zile. Consilierii reprezentanti ai PSD si PRM au respectat ora la care a fost programata sedinta si si-au ocupat locurile in sala. Problema care trebuia, insa, depasita a fost cea a cvorumului necesar pentru validarea consilierilor desemnati in urma alegerilor din 6 iunie si desemnarea conducerii institutiei. Convocarea sedintei a revenit, prin lege, conducerii Prefecturii Constanta, care s-a vazut in imposibilitatea de a prezida o intalnire pentru care era necesara prezenta a doua treimi din numarul consilierilor. Cu doar 23 de alesi nu ar fi putut fi validate candidaturile si nici nu s-ar fi putut desemna presedintele si vicepresedintii Consiliului Judetean Constanta. De la prima sedinta a Consiliului au absentat consilierii Partidului National Liberal si Partidului Democrat, care nu au raspuns convocarii. Trebuie mentionat faptul ca, inca de ieri, Puiu Hasotti, primul candidat pe lista de consilieri judeteni ai PNL, a demisionat din functie. Stelian Dutu, numarul unu de pe lista PD, a procedat la fel. Locurile ramase astfel vacante vor fi ocupate de urmatorii candidati de pe listele depuse de cele doua partide. Si la PRM s-au produs mici schimbari. Dupa validare, senatorul Ion Carciumaru a demisionat, iar locul sau a fost preluat de deputatul Ion Stoian. Cum, in afara de Radu Comanici, toti consilierii partidului sunt parlamentari, sunt de asteptat retragerea si preluarea functiilor de consilier judetean de catre urmatorii candidati aflati pe listele de partid. Discutii aprinse s-au purtat pe marginea motivelor pentru care sedinta trebuie declarata legala. Aparitia consilierului liberal Aurel Floander a risipit orice urma de indoiala legata de legalitate. Floander s-a desolidarizat de colegii de partid din motivul ca nu mai face parte din PNL. De ieri, Floander a ales sa devina social-democrat. Consilierii au ajuns la concluzia ca, in conditiile in care liberalii si democratii care ar fi trebuit sa fie prezenti la sedinta nu au putut fi convocati pentru ca nu au fost comunicate in timp util modificarile din liste, cvorumul este asigurat de prezenta a 24 dintre consilieri.

Cvorum conform legii

Calculul a fost unul foarte simplu: Consiliul Judetean trebuie sa fie format din 37 de consilieri, dar, date fiind anomaliile, ieri cvorumul a fost reprezentant de doua treimi din... 35 din alesii judeteni. PSD este reprezentat in forul judetean de Maria Magiru, Linica Stan, Elena Ioana, Cornelia Beres, Nicusor Constantinescu, Petre Stanca, Nicolae Peride, Eduard Martin, Ion Dumitrache, Dumitru Florea, Petrica Munteanu, Mihai Pariza, Cristian Darie, Ion Porojnicu, Mihai Tusac, Atanasie Teodorescu, Dumitru Manole, Gheorghe Mihaesi si Ion Marcus. PRM are in Consiliul Judetean trei reprezentanti: Radu Comanici, Ion Stoian (in locul senatorului Carciumaru) si Gheorghe Ariton. Pentru desfasurarea in bune conditii a sedintei, la prezidiu au luat loc Mihai Pariza, decanul de varsta, secondat de Eduard Martin si Nicolae Dospinescu, ce au preluat fraiele dezbaterilor. Prin vot direct au fost desemnati membrii Comisiei de validare, din care, in baza unanimitatii de voturi, au facut parte Gheorghe Mihaesi, Atanasie Teodorescu, Ion Porojnicu, Gheorghe Ariton si Linica Stan. Momentul solemn de depunere a juramantului de credinta a fost trecut de fiecare consilier in parte. Validarea consilierilor a permis desemnarea conducerii Consiliului Judetean Constanta. Nicusor Constantinescu, Petre Stanca si Radu Comanici sunt, pentru urmatorii patru ani, presedintele si, respectiv, vicepresedintii institutiei. Le uram succes noilor alesi de la Consiliul Judetean.

Unanimitate la vot

Prima hotarare adoptata de noii alesi a fost cea prin care a fost modificat vechiul regulament de organizare a CJC. Potrivit noului document, s-au stabilit numarul si denumirea comisiilor CJC. Activitatea va fi coordonata in viitor nu de cinci comisii, asa cum a fost pana la alegerile locale, ci de sase, structurate pe obiectele de activitate de interes pentru judet: Comisia de Studii, prognoze economico-sociale, buget, finante si administrarea domeniului public si privat; cea pentru Urbanism, amenajarea teritoriului, monumentelor, protejarii si protectiei mediului. O alta comisie este cea care se va ocupa de Turism, agroturism, comert, servicii publice si agricultura, alta va avea de rezolvat problemele legate de Cultura, invatamant si sport, iar ultima comisie este cea pentru Administratie publica, juridica, apararea ordinii publice, sanatate si protectie sociala. Tot in sedinta de ieri s-a stabilit si conducerea comisiilor. Functiile de presedinte si, respectiv, secretar au fost incredintate, in ordinea mai sus-amintita, lui Nicolae Dospinescu si Cristian Darie, Ion Dumitrache si Petrica Munteanu, Linica Stan si Cornelia Beres, Dumitru Florea si Dumitru Manole, Nicolae Peride si Maria Magiru, Gheorghe Mihaesi si Eduard Martin. In actele normative ce reglementeaza activitatea administratiilor locale se prevede ca din comisii pot face parte cinci sau sapte membri. In comisiile Consiliului Judetean vor lucra doar cate cinci membri, fapt ce nu contravine legislatiei in vigoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 410

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 404

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 368

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 520

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 449

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 477

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 584

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 571

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 482

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 676

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 537

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 491

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 594

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 707

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 469