Adevarul de seara Turist ranit de un geam smuls de furtuna

Un turist a fost la un pas de moarte după ce a fost tăiat în zona cervicală de o bucată mare de sticlă.

Florin Şinculeţ are 33 de ani şi este din Rădăuţi, Suceava. Sosise la mare, în vacanţă, luni dimineaţa, împreună cu soţia şi cei doi copii: băieţelul de 3 ani şi fetiţa de 7 ani. Prima oprire a fost plaja, unde au stat până seara, când s-a pornit furtuna, care i-a alungat spre gazda unde stăteau în chirie. Mai aveau un colţ de stradă până să ajungă acasă.

„Am auzit o bubuitură puternică şi am simţit o lovitură la baza gâtului. Când am pus mâna, am simţit cum intră în mine“, povesteşte Florin Şinculeţ de pe patul de spital. Bărbatul spune că a fost conştient tot timpul şi că îşi aminteşte că cei doi copii ai săi erau tare speriaţi. „Soţia a rămas cu mine, dar pe cei mici i-am trimis la bucureşti şi apoi acasă“, spune bărbatul.

„Imagine de coşmar“

Cea care a sărit în ajutorul familiei este Corina Dincă, vecina de peste drum. „Eu am strâns umbreluţele din faţa casei şi am intrat înăuntru. Atunci am auzit un ţipăt tare. Am ieşit afară să văd ce se întâmplă. Atunci am văzut pe bărbat clătinându-se. Când m-am apropiat şi am vzăut tăietura, m-am speriat. Capul abia se ţinea parcă şi când l-am aşezat i-am văzut rana. Auzeam cu horcăie plămânii“, povesteşte oripilată femeia. „Am lucrat o perioadă în urgenţă şi am intrat în contact cu tot felul de cazuri, dar nimic atât de grav. Era o imagine de coşmar. Toată noaptea am visat acea rană“, mai spune femeia.

Geamul s-a desprins de pe acoperişul unei vile de pe strada George Coşbuc nr. 25, de la un panou solar cu două bidoane din plastic pe post de rezervor de inox. Cele două butoaie erau acoperite cu sticlă, de unde a zburat o bucată din cauza vântului puternic. Localnicii spun că imobilul aparţine unei familii de medici. Nimeni nu ştie cum se numesc. Spun doar că „nu sunt tocmai prietenoşi“.

În afară de pericol

„Pacientul a sosit la spital în şoc hemoragic, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar acum este internat pe secţia Chirurgie 1 cu o plagă tăiată în zona cervicală. Starea pacientului este stabilă“, a declarat dr. Liliana Tuţă, directorul medical al unităţii spitaliceşti.

www.adevarul.ro/locale/constanta/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Constanța Mai multe autobuze circulă pe traseu deviat în Stațiunea Mamaia. Anunțul CT BUS

11 Mar 2024 656

Știri Constanța CT BUS. Linia 47M a fost deviată la cap linie Mamaia

03 Mar 2024 557

Afaceri Constanța Unicul asociat al societății Turist Mar SRL a decedat. Cine a preluat firma

26 Feb 2024 2165

Maramureș Intervenție complexă a Salvamont pentru a recupera o turistă străină accidentată pe Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi

09 Feb 2024 658

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3972

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Judecătorii amână pronunțarea

18 Jan 2024 731

Jandarmeria Caraș-Severin A rămas împotmolit în zăpadă după ce a vrut să traverseze pârtia cu mașina, pentru a-și lăsa bagajul direct la hotel

07 Jan 2024 757

Un turist a murit după ce a căzut de pe munte, în Bucegi

10 Dec 2023 1030

Judecătorii din Neamț au anulat definitiv o amendă dată de Poliția Locală Constanța, pentru parcare!

19 Nov 2023 1184

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 947

Imobiliare Noc Constant SRL poate ridica un hotel cu alimentație publică în Mamaia

17 Oct 2023 859

CTBus Constanța De la 1 octombrie se suspendă liniile 100M, N100M

29 Sep 2023 1495

Accident naval în Delta Dunării Turistul german dispărut în Deltă, a fost găsit

20 Sep 2023 1491

Accident naval în zona localității Mila 23 Tulcea Căutările turistului german dispărut în Deltă, reluate în această dimineață

18 Sep 2023 1155

Știri Constanța IPJ Constanța dezvăluie detalii despre moartea bebelușului de la Eforie (VIDEO)

17 Sep 2023 15893