Liderul de opinie Coada la pasapoarte

Dreptul la libera circulaţie a dat bătăi de cap angajaţilor Serviciului Paşapoarte din Prefectura Constanţa. La ora prânzului, zeci de oameni erau aşezaţi la mai multe cozi, în funcţie de ce anume doreau să obţină: fie să depună documentele necesare eliberării paşaportului, fie să se fotografieze pentru noul document. Nimeni, în schimb, nu stătea la coadă ca să ridice actul care permite să treacă frontierele statelor în care românii, şi nu numai, nu intră fără paşaport. „Aglomeraţie este în primele două zile ale săptămânii… Dacă veniţi joi sau vineri, veţi vedea că nu este nimeni care să aştepte“, a declarat Ion Văcaru, şeful Serviciului Paşapoarte. Dacă ar fi fost vorba doar de adulţi, problema căldurii şi aerului greu de respirat nu ar fi fost atât de gravă.

Pentru că aşa prevede legea, copii şi părinţi au aşteptat să depună documentele. Unii dintre micuţi au adormit, transpiraţi, în cărucioare, iar cei mai mari, plictisiţi de atâta aşteptare, au improvizat fel de fel de jocuri adaptate la spaţiul restrâns. Nu au lipsit nici conflictele verbale legate la locul la coadă, amintire din vremuri pe care le-am vrea uitate, dar care nu ne dau pace nici acum, la 20 de ani de la Revoluţie. Obsesia cozii există, iar regulile instituite cu ani în urmă, chiar dacă sunt nescrise, încă se mai aplică. Este greu de înţeles cum este posibil ca, în condiţiile în care se plâng de criza care le-a subţiat veniturile sau i-a lăsat chiar fără loc de muncă, românii să se înghesuie pentru a obţine paşaport. Explicaţia ar fi că, cel puţin la Constanţa, cetăţenii au posibilitatea să se plimbe peste graniţă, în vacanţă, sau au venit tocmai pentru a preschimba paşapoartele pentru că altfel nu pot munci în străinătate.

www.lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se schimbă legea privind emiterea pașapoartelor! Proiect adoptat de Guvern

04 Jan 2024 1225

O nouă platformă de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte

26 Mar 2023 1566

Paşaportul simplu electronic devine act de identitate Negoi a depus un proiect de lege în sprijinul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate

23 Feb 2023 1886

Un polițist de la Serviciul de Pașapoarte Constanța a fost condamnat!

16 Nov 2022 2652

Un agent șef principal de poliție de la Pașapoarte Constanța, sub control judiciar, pentru luare de mită (DOCUMENTE)

15 Jul 2022 4778

Agent al Serviciului de Paşapoarte Alba, arestat după ce și-ar fi violat fiul de 5 ani

28 Mar 2022 2324

Ziua Pașaportului. Cât costă un pașaport simplu temporar

19 Mar 2022 1730

Cozi interminabile la Constanța! Cu cât a crescut numărul de cereri pentru eliberarea de pașapoarte (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Mar 2022 3318

MAI Program prelungit și în week-end la serviciile de pașapoarte pentru evitarea aglomerării

09 Mar 2022 1352

S-a dublat numărul solicitărilor de eliberare a pașapoartelor la Tulcea

09 Mar 2022 1158

Aglomerație la Serviciul de Pașapoarte Constanța. Programul a fost prelungit

08 Mar 2022 4458

Constănțenii au luat cu asalt Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte. Autoritățile consideră că numărul solicitărilor a crescut datorită relaxării condițiilor de călătorie

07 Mar 2022 8170

Închisoare cu executare pentru o mămică din Constanța care s-a dus la Paşapoarte cu un alt copil. Dosarul, în apel

24 Jan 2022 16735

Dotări noi pentru Instituțiile Prefectului. Ce funcționari vor avea pistoale noi

20 Apr 2021 2104

MAI Serviciile publice comunitare funcționează la capacitate maximă pentru cei ale căror documente au expirat pe perioada stării de urgență

27 Jun 2020 1609