Campanie de donare de sange la Mangalia

1210713247.jpgCentrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, in colaborare cu o policlinica particulara din Municipiul Mangalia si Fundatia "Callatis" va organiza marti, 20 mai, incepand cu orele 9.00, o campanie locala de donare de sange. Campania, denumita "sa fim aproape de semenii nostri! Eu si Tu putem salva o viata!", este realizata sub patronajul primarului Zanfir Iorgus, acesta urmand sa fie primul donator din cadrul actiunii. Unul dintre organizatori, dr. Laura Condur, de la Policlinica Medsim Center Mangalia si presedinte al Organizatiei de Cruce Rosie Mangalia, ne-a declarat ca aceasta actiune este binevenita, tinand cont de criza grava prin care trec centrele de recoltare de sange: "De foarte multi ani incercam sa infiintam la Mangalia un astfel de centru de recoltare de sange. Crucea Rosie Mangalia a avut protocoale de colaborare cu institutiile similare din alte tari, dar acestea au ramas la stadiul de promisiuni. Cum la nivel national a fost tras un semnal de alarma cu privire la necesitatea donarii de sange, credem ca este necesar ca populatia sa se sensibilizeze si sa doneze sange in mod voluntar, nu numai atunci cand se afla la ananghie. Majoritatea romanilor doneaza sange atunci cand o ruda este in suferinta...", ne-a declarat dr. Laura Condur. La nivel local vor fi impartiti fluturasi, vor fi distribuite afise si bannere, astfel incat numarul voluntarilor care sa participe la aceasta actiune sa fie cat mai mare. Primul care va dona sange marti dimineata, la ora 9.00, va fi primarul Zanfir Iorgus. Toti donatorii vor fi verificati inainte, printr-un examen medical. Nu se vor "califica" decat persoanele clinic sanatoase, cu varste cuprinse intre 18 si 62 de ani, cu peste 58 de kilograme si o tensiune arteriala maxima de 180 si minima de 110. In campanie sunt chemati si politicienii din localitate, care, in plina campanie electorala, vor putea dovedi semenilor lor ca le pasa de sanatatea acestora.

Scris de: {autor}Clara VALIMAREANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

m.g.

16 Apr, 2009 12:35

In text scrie marti 20 mai 2009 dar marti este 19, mai uitati-va in calendar

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 671

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 562

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 724

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 984

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1301

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1573

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 979

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 767

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 611

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 818

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 690

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1014

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 618

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 743