Cozi în Constanţa (video)

ajutoare.jpgLipsa de interes a Primăriei Constanţa creaza din nou probleme in randul constantenilor. Oamenii care beneficiază de ajutoare de la Uniunea Europeană au fost nevoiţi să se calce iar în picioare pentru aceste pachete care de altfel li se cuvin, şi asta pentru că "mai marii" oraşului nu au timp să se ocupe de organizarea acestor acţiuni.

Surprinzător sau nu, în judeţ distribuţia s-a făcut fără probleme, dovadă că unde există voinţă, se poate. De parcă nu ar fi fost de ajuns că săptămâna trecută pensionarii s-au trezit cu uşile trântite în nas la centrele de acordarea a pachetelor, luni, împărţirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană a început într-un haos total. Oamenii au stat la coadă de la 4 dimineaţa şi, chiar şi aşa, din cauză că funcţionarii se mişcau cu viteza melcului, mulţi nu au ajuns nici măcar în faţa uşii. Surprinzător sau nu, doar în municipiul Constanţa oamenii nevoiaşi au fost ignorati. În judeţ, primarii au avut grijă ca fiecare să îşi primească ajutorul de la Uniunea Europeană fără să fie nevoie să se calce în picioare. Dovadă că, dacă se vrea, se poate. Singura implicare a primăriei Constanţa în acţiunea de distribuţie a ajutoarelor de la uniunea europeană este "montarea" unor sfori pentru a delimita "spaţiul de stat la coadă". Cât de greu le este însă acestor oameni, mulţi dintre ei bolnavi, să stea ore întregi la rând, mai marii oraşului par să nu se gândească. Probabil că vacanţele de peste hotare prezinta mult mai mult interes...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Energiei „România are cel mai mic preț al energiei electrice din regiune și al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană”

29 Apr 2024 412

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 343

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 462

Moscova este dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze

27 Jan 2024 828

Guvernul ungar amenință valorile, instituțiile și fondurile UE, potrivit Parlamentului European

18 Jan 2024 744

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 640

Au intrat în vigoare noi norme UE pentru combaterea fraudei cu TVA

02 Jan 2024 734

Noul guvern polonez doreşte reluarea discuţiilor în cadrul Uniunii Europene asupra importurilor de cereale ucrainene

22 Dec 2023 690

Sancţiuni împotriva Hamas şi a coloniştilor israelieni şi sprijinul pentru Ucraina, pe agenda miniştrilor de externe ai UE

10 Dec 2023 757

Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina

30 Nov 2023 827

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la Reuniunea Ministerială UE - Balcanii de Vest

13 Nov 2023 673

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE (FOTO)

13 Nov 2023 761

SGR La finalul lunii are loc lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare

12 Nov 2023 909

UE, nou apel către TikTok

06 Nov 2023 1206

Maia Sandu, apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

04 Nov 2023 787