Cum se văd din satelit cele mai înalte clădiri ale Constanţei (galerie foto)

Dacă Bucureştiul se laudă cu Floreasca City Center Sky Tower (de 137 metri), Tower Center International (106,3 metri), Casa Presei (104 metri), Turnul de testat ascensoare (112 metri), Constanţa are şi ea clădiri cu care se mândreşte. Printre acestea se numără coşul de fum al CET Constanţa, blocul Creion, blocul de la Capitol, Farul din municipiu.

Pentru a da o oarecare notă de culoare materialului am dorit să vedem cum arată aceste clădiri din satelit şi am apelat în acest sens la pagina de internet http://maps.google.ro. Primul în topul celor mai înalte construcţii din Constanţa se situează coşul de fum al CET-ului. Potrivit directorului tehnic al CET Palas Constanţa, Dumitru Tamaş, coşul care are o înălţime de 250 de metri a fost construit între anii 1991 şi 1999. „Temelia coşului a fost pusă în anul 1990, apoi din cauza lipsei fondurilor, investiţia a fost sistată. Ulterior a fost reluată şi coşul de fum a fost dat în funcţiune în 1999”, a mai spus Dumitru Tamaş. La intersecţia bulevardului Ferdinand cu strada Mircea cel Bătrân, deasupra plajei Modern, se înalţă semeţ blocul Creion. Inaugurat în anul 1990, după cum ne-au comunicat cei care locuiesc aici, clădirea are 11 etaje + parter. Farul de la Constanţa funcţionează din 1960, iar lumina albă emisă de acesta este vizibilă până la o distanţă de 24 mile marine faţă de ţărm, înălţimea luminii fiind de 87 m, iar cea a construcţiei de 58 m. Este replica din secolul XX a farului construit de către genovezi în jurul anului 1300, a cărui înălţime a luminii era de zece ori mai mică. În zona cunoscută de constănţeni – Capitol se află alte două clădiri, care fac parte din top. Este vorba despre sediul SC Proiect SA Constanţa, situat pe bulevardul Tomis 143 şi blocul TL 1 de pe bulevardul Mamaia numărul 69. Clădirea care a aparţinut fostului Institut Judeţean de Proiectare (în prezent Proiect SA) are 10 etaje+parter +demisol+subsol. Cealaltă construcţie este un bloc de locuinţe, inaugurat în 1983. Clădirea are subsol, parter, mezanin şi 12 etaje.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ionut

20 May, 2013 19:30

si unde sunt pozele din satelit?

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 446

Oficial de la IPJ Constanța despre cazul adolescentului prăbușit de la etajul unei clădiri în construcție (VIDEO)

04 Apr 2024 799

Președintele USR Constanța, Stelian Ion, merge mâine în cartierul Palazu Mare. Cetățenii au semnalat alunecări de teren!

18 Mar 2024 928

Percheziții în Constanța! Procurorii acuză - evaziune fiscală în domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale

07 Mar 2024 597

Licitații publice Două firme de consultanță cu lipici la bani publici și-au împărțit un contract de la Primăria Constanța. Despre ce este vorba?(DOCUMENT)

28 Feb 2024 866

Auto Lux Trading SRL investește la ieșirea din municipiul Constanța. Iată ce urmează să construiască

26 Feb 2024 1027

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5275

Știri Constanța azi Incendiu în Constanța! Primele informații

06 Feb 2024 1150

O nouă investiție Alezzi, în zona Pescărie, din Constanța. Demersuri făcute la Agenția pentru Protecția Mediului

06 Feb 2024 1128

ADR Nord-Est Finanţări de 107 milioane euro pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice, din municipii

29 Jan 2024 900

Averea și interesele Cristinei Șabloschi, consilier la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării Tulcea (DOCUMENTE)

10 Jan 2024 805

UPDATE. Incendiu la un hotel din București! Panică și persoane evacuate (FOTO)

09 Jan 2024 833

Majorarea impozitului pentru clădiri utilizate în scop comercial din Constanța, pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal (DOCUMENTE)

27 Dec 2023 1139

Majorarea cu 400% a impozitului pe clădiriile neîngrijite din municipiul Constanța, pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal (DOCUMENT)

25 Dec 2023 859

Licitații Constanța AFI SRL cumpără expertize tehnice pentru 9 imobile clasate monument istoric. Unde sunt situate acestea?

13 Dec 2023 888