Eugen Barbu, acarul Paun al spitalului

Controlul lui Bourceanu naste controverse

# In cadrul unei conferinte de presa pe care a sustinut-o ieri, Eugen Barbu, directorul administrativ demisionar al SCJU, a inceput sa bombardeze conducerea din care, pana nu demult, a facut si el parte * Acesta a facut o serie de declaratii calomnioase la adresa directorului institutiei sanitare, Ioan Tofolean * In ceea ce priveste afirmatiile facute de Eugen Barbu, directorul DSP Constanta, Marius Enescu, ne-a declarat ca institutia pe care o conduce a trimis conducerii spitalului o adresa in care isi declara nemultumirea fata de stadiul lent in care se desfasoara lucrarile administrative

Certurile nu se mai termina la Spitalul Clinic Judetean Constanta. Astfel, in cadrul unei conferinte de presa pe care a sustinut-o ieri, Eugen Barbu, directorul administrativ demisionar al institutiei sanitare, a inceput sa bombardeze conducerea din care, pana nu demult, a facut si el parte. Barbu, care si-a depus demisia pe 12 aprilie, a declarat ca aceasta a fost generata de o serie de factori care l-au facut sa creada ca pierde timpul de pomana in functia pe care o detinea. Actiunea sa a fost generata de o serie de acuze care i se aduceau, de catre conducerea Directiei de Sanatate Publica (DSP) pentru modul nu tocmai fericit in care Barbu a stiut sa gestioneze felul in care era pastrata curatenia in SCJU."Directorul administrativ nu trebuie sa fie specialist, trebuie sa fie un soldat de paie care trebuie sa execute toate ordinele lui Ioan Tofolean. Cand a fost numita echipa, eu am fost manat de ideea ca va fi una care va pune umarul si va face tot ce trebuie ca sa scoatem spitalul din impas. Spitalul arata ca o epava, carpesti aici si se rupe dincolo", a mai spus fostul director administrativ. De asemenea, acesta a mai spus ca dupa o scurta perioada de timp in care a trebuit sa se adapteze si in conditiile in care spitalul nu avea bani pentru reparatii, a reusit sa faca o serie de lucruri bune. "Am ridicat problema reparatiilor. Din dorinta de a se plati niste polite nu s-a facut nimic pentru finalizarea lucrarilor care sunt terminate in proportie de 95%. In urma controlului efectuat la sfarsitul saptamanii trecute de consilierul ministrului sanatatii, Septimiu Bourceanu a convocat o sedinta cu toti medicii si le-a reprosat ca e praf, ca o chiuveta curge. In trei luni nimeni nu poate face nimic, aceasta situatie se intalneste peste tot. Nu stiu pe ce criterii a fost numit directorul Tofolean. Nu e bun ca manager. Are apucaturile medicilor, cand il pui sa faca altceva se misca ca pestele pe uscat. Cred ca nu se doreste reforma in sanatate pentru ca sistemul e corupt", a tinut sa sublinieze Barbu. In ceea ce priveste afirmatiile facute de Eugen Barbu, directorul DSP Constanta, Marius Enescu, ne-a declarat ca institutia pe care o conduce a trimis conducerii spitalului o adresa in care isi declara nemultumirea fata de stadiul lent in care se desfasoara lucrarile administrative. "In SCJU exista o mizerie de nedescris. In subsol sunt gandaci si apa, sunt geamuri lipsa. Noi am cerut sanctionarea celor vinovati sau schimbarea directorului administrativ. Noi nu putem schimba pe cineva din conducerea unitatii medicale. Legea 270 atribuie aceste prerogative Consiliului de Administratie sau directorului spitalului", a mai spus Enescu. De asemenea, acesta a mai declarat ca Barbu poate fi actionat in instanta datorita faptului ca a facut declaratii calomnioase la adresa directorului Tofolean si pentru ca a sustinut o conferinta de presa in conditiile in care nu mai este salariatul SCJU, dar nici purtatorul de cuvant al institutiei respective.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2733

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3235

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3424

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3466

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3808

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6213

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2681

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5244

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3005

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3037

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3031

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2689

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2792

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2776

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2776