La mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei,Se va sfinţi cea mai mare icoană din lume

icoana_mogo.jpgCea mai mare icoană pictată pe lemn din lume, achiziţionată de senatorul PSD Nicolae Moga cu 3.500 de euro în luna mai a acestui an şi donată mănăstirii Peştera Sfântului Apostol Andrei, va fi sfinţită astăzi de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Icoana va putea fi admirată în interiorul peşterii Sfântului Apostol Andrei.

La slujba care va fi oficiată astăzi, începând cu ora 9.00, la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, va fi prezent şi senatorul Nicolae Moga, care a donat în această primăvară cel mai mare triptic de icoane pictat pe lemn - reprezentând scena biblică Adormirea Maicii Domnului şi, de cele două părţi, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Autorul lucrării, Niţu Roman, a muncit trei luni la icoană, care este acoperită cu foiţă de aur şi are opt metri pătraţi (doi înălţime şi patru lungime). Parlamentarul constănţean a dat pe icoană nici mai mult nici mai puţin de 3.500 de euro. "Nu vreau să se facă mediatizare pe această temă. Eu am donat-o acelei mănăstiri pentru că eu sunt din zonă şi pentru că aici Sfântul Apostol Andrei a fost primul care a propovăduit ortodoxia în Dobrogea".Pelerinii care vor veni astăzi la mănăstire pot vedea şi admira icoana aşezată pe o placă de marmură în interiorul peşterii Sfântului Apostol Andrei. Cât despre iniţiativa celui care a pictat icoana ca aceasta să intre în Guinness Book la categoria cea mai mare icoană din lume, senatorul Nicolae Moga ne-a declarat că se pare că în cuprinsul acesteia nu există o astfel de categorie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1840

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 1094

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 1005

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2023

12 Jul 2023 1642

Dezbatere publică pentru extinderea depozitului ecologic deținut de Tracon SRL, la Ovidiu

24 Jun 2022 1743

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6798

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 septembrie 2021

30 Sep 2021 1675

Ce se construiește Fimm Perfect House SRL a primit autorizația de construire pentru imobilul de patru etaje din Inel I

08 Apr 2021 2333

#alegerilocale2020 Felix Stroe (PSD) și-a depus candidatura pentru conducerea Consiliului Județean Constanța (galerie foto+video)

18 Aug 2020 4116

A fost inaugurată rețeaua de gaze naturale la Limanu (galerie foto)

14 Aug 2020 2899

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2030

Proiectul înființării Spitalului Regional Militar în Constanța, aprobat în Camera Deputaților. MApN îl va construi din fonduri europene și guvernamentale!

27 May 2020 3745

UPDATE Senatorul Nicolae Moga își prezintă raportul de activitate

24 Dec 2019 2310

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 2133

Moga Uitaţi de spitalul regional la Constanţa!

11 Oct 2019 2157