Personalităţile marcante ale DobrogeiJean Bart, scriitorul care a încetăţenit în literatură viaţa maritimă şi fluvială

personalitate-jeanbart.jpgDe-a lungul anilor o serie de persoane au dus faima Dobrogei în toată ţara sau chiar în Europa. Fie politicieni sau oameni de ştiinţă, fie actori sau artişti, fie sportivi de renume sau istorici - toţi au scris câte o pagină în istoria Dobrogei şi a Constanţei.

Eugeniu P. Botez, cunoscut ca Jean Bart, este fiul generalului Panait Botez. S-a născut în 1874 la Burdujeni. Cursul primar l-a făcut la Iaşi, având printre dascălii săi şi pe Ion Creangă. Începând cu clasa a III-a, Jean Bart se pregăteşte pentru cariera militară, care este tradiţie de familie, şi s-a înscris la liceul militar. Ajuns ofiţer de marină, îşi părăseşte vechile pseudonime literare Trotuş şi Gh. Rot sub care semnase povestiri cu subiect din viaţa militară în revistele „Munca" şi „Lumea nouă" şi îşi ia ca nume literar pe cel al celebrului corsar francez din timpul lui Ludovic al XlV - lea. Scriitorul publică în 1901 „Jurnalul de bord", pagini inspirate din călătoriile sale, pentru ca în anii următori să apară „Datorii uitate" (1916), „Prinţesa Bibiţa" (1923), „În Deltă" (1925), „Peste ocean" (1926),„Însemnări şi amintiri" (1928), „Schiţe marine din lumea porturilor" (1928). Devenind aproape un scriitor al mării sigur că cele mai multe lucrări vorbesc despre Dobrogea. Romanul care i-a adus cel mai mare succes „Europolis", este tot de inspiraţie dobrogeană, acţiunea petrecându-se „acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde şi apa şi numele în mare". Se recunoaşte oraşul Sulina, pe când era porto-franco, un port cosmopolit cu o viaţă de regim colonial, un port românesc sub dominaţia Comisiunii Europene a Dunării. Moare la 12 mai 1933. Jean Bart este un scriitor realist, un scriitor format în atmosfera Contemporanului şi a Vieţii româneşti, un scriitor însufleţit de un cald patriotism, un artist care a descris cu sensibilitate întinderile nemărginite, ale Dunării şi mării.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 6102

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 746

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 4235

Istoria Dobrogei Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților

01 Mar 2024 6252

Omagiu maestrului Gheorghe Stanciu, dirijor de renume la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța. „Prin muzică putem urca scările spre cer...”

29 Feb 2024 5684

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu schimbarea denumirii bulevardului Madrid din Constanța

11 Feb 2024 911

Originar din Medgidia Lucian Grigorescu, un pictor considerat ca „dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști” la nivel mondial

31 Jan 2024 1165

Jean Ionescu și amintirea omului măreț atât ca actor, cât și ca director al Teatrului de Stat Constanța

15 Jan 2024 797

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 943

Editorial Cine seamănă vânt, culege furtună

10 Nov 2023 1306

Personalități Constanța Garabet Avachian, violonistul care a format generații de artiști de renume

31 Oct 2023 941

Personalități Constanța Scriitorul Costache Tudor împlinește 84 de ani

23 Oct 2023 941

Personalități Constanța Vartan Arachelian, scriitor armean de seamă, pregătit de aniversare

20 Oct 2023 1271

In memoriam Corneliu Marinescu, un profesor de seamă al județului Constanța

17 Oct 2023 1316

Personalități Constanța Vasile Moldoveanu, tenorul care a cucerit patru continente cu vocea sa, în prag de aniversare

05 Oct 2023 1221