Valentin Răducu Preda, cu bloc, dar fără casăConsilierul lui Mazăre nu se teme să dea bani cu împrumut (documente)

cap_7.jpgFostul secretar de stat în ministerul Transporturilor, Valentin Răducu Preda, a ajuns consilierul primarului şi câştiga în prima lună a anului trecut 2.809 lei. În iulie 2010, salariul i-a scăzut la 2.107. Cam puţin pentru un fost secretar de stat şi un om cu care primarul Radu Ştefan Mazăre s-a mândrit atunci când l-a trimis la capitală. Declaraţia de avere a şefului de cabinet ne arată că nu-i chiar amărât. În ianuarie 2010, actul declarativ ne spunea că Preda deţine o cotă dintr-un teren de 500 mp de pe strada Rapsodiei, achiziţionat în 2008. De asemenea, era proprietarul a două apartamente, pe aceeaşi stradă, în blocul pe care l-a construit împreună cu fratele său, aşa cum povestea la un moment dat, dar şi un BMW seria 3, cumpărat în mai 2009. Declaraţia de avere completată în ianuarie 2010 consemnează că actualul şef de cabinet a vândut şase apartamente, în valoare totală de 415.500 euro, către mai multe persoane: Grigore Valentin şi Maria Solomon, Andronie şi Ioana Macarie, Sorin şi Lăcrămioara Spătaru, Gina Gâlcanu, Dumitr-Paul şi Ana-Katerina Muşat şi Adriana Lepădatu.

Vânzările

avere_preda_Valentin_Preda_Radu_Mazare_2.jpgA mai dat şi un BMW X5, în mai 2009, către Rhein Main Vertriebs, pentru 25.000 euro, dar şi un Volskwagen Passat pentru 34.276 lei. La capitolul plasamente, Preda nota un împrumut către SC Ro-De Partners (685.463 lei), un altul către Rhein Main Vertriebs (148.700 euro) şi un altul, în valoare de 58.000 euro, către consilierul local PSD Gabriel Valentin Pîrvulescu. Avea şi credit la bancă, pe 30 de ani (2008 - 2038), de 361.562 lei. În anul fiscal anterior completării declaraţiei câştigase 46.830 lei de la Ministerul Transporturilor şi 2.500 de lei pentru funcţia de director al Ro-De Partners SRL. În octombrie 2010, Răducu Preda a mai completat o declaraţie de avere, în care au intervenit ceva schimbări. Nu mai avea teren, maşină sau apartamente. Probabil că viaţa de bugetar chiar nu a fost atât de uşoară, de a ajuns să le vândă pe toate în numai zece luni. Aşadar, cele două apartamente le-a dat pentru 113.000 de euro, iar BMW-ul pentru 9.000 la Automobile Biesshoffen. În 2010, a deschis un depozit personal, de 35.500 de euro şi s-a menţinut la capitolul împrumuturi acordate. La venituri (46.830 lei - Ministerul Transporturilor, 3.500 lei - Ro-De Partners) s-a adăugat şi salariul de la Primărie, 11.800 de lei. Să vedem ce o să mai vândă până la anul consilierul lui Mazăre sau dacă va recupera din banii împrumutaţi la... prieteni.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 897

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 567

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 1855

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6203

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 507

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1536

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 583

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1390

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 4021

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 719

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6147

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 677

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 673

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 767

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 1039