Voluntarii, la control (video)

ANALIZA_VOLUNTARI3.jpg

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a pus la dispoziţia primariei 20 de voluntari care sa ajute la distribuirea pachetelor pentru pensionari . În loc să aprecieze ajutorul primit, primarul Radu Mazare a pus mai multe condiţii. Una dintre ele este ca voluntarii să aibă analizele medicale la zi.

După ce prefectul Claudiu-Iorga Palaz a pus la dispoziţia primarului Radu Mazăre 20 de voluntari , care să ajute la distribuirea pachetelor pentru vârstnici, edilul a cerut prefectului trimiterea oamenilor la instruire, la punctul de pe strada Duiliu Zamfirescu, însă nu oricum ci cu analizele medicale la zi. La rândul său prefectul Claudiu-Iorga Palaz, i-a cerut edilului lista cu toţi cei care au împărţit până acum pachete pentru a vedea dacă au avut analizele la zi aşa cum s-a cerut pentru voluntarii oferiţi de instituţia prefectului .

Voluntarii au declarat ca sunt dispusi sa faca tot ce la sta în putinta pentru ca batranii sa nu mai fie nevoiţi să stea la cozile umilinţei.

Demersul reprezentantului Guvernului în teritoriu vine după ce, până acum, bătrânii au fost nevoiţi să aştepte ore în şir la cozile umilitoare pentru a primi pachetele cu alimente. Prefectul doreşte astfel să repare modul deficitar în care primăria gestionează distribuţia ajutoarelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2738

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3239

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3428

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3467

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3813

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6215

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2682

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5248

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3007

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3040

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3034

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2694

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2795

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2778

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2778