Fiul unui fost stelist a marcat contra „câinilor roşii“ Răzvan Marin - „Faptul că am dominat Dinamo ne dă încredere“

FC Viitorul a rămas neînvinsă şi după etapa a treia a Ligii 1, înregistrând al treilea rezultat de egalitate, 1-1 la Ovidiu cu Dinamo. Gazdele au jucat bine, au condus cu 1-0, iar la acest scor s-au lovit de arbitraj, două faze în careul „câinilor roşii“ fiind judecate eronat în defavoarea Viitorului. Încurajaţi de evoluţia pozitivă contra lui Dinamo, jucătorii Viitorului speră să înregistreze prima victorie în etapa următoare, pe terenul Astrei. Meciul se joacă duminică, 2 august, de la ora 18.30. 

Golul gazdelor din partida cu Dinamo i-a aparţinut lui Răzvan Marin, fiul fostului stelist Petre Marin. „Sunt bucuros că am înscris, dar şi supărat, pentru că n-am reuşit să aducem prima victorie din acest campionat. Nu avem însă ce să facem, trecem peste acest meci şi peste arbitraj, aşa că de luni (n.r. ieri) ne vom pregăti pentru meciul cu Astra. În sezonul trecut, am câştigat ambele partide cu echipa giurgiuveană şi sperăm ca istoria să se repete. Mergem să facem un joc bun şi să câştigăm. Faptul că am fost peste Dinamo ne dă încredere. Ne bucurăm că facem jocuri bune, însă, din păcate, nu am câştigat până acum. E important să şi învingem, egalul nu ne ajută cu nimic“, a declarat Răzvan Marin, pentru site-ul oficial al clubului.

Florin Tănase - „Trebuia să ne impunem la două - trei goluri diferenţă“

Florin Tănase a fost implicat în prima fază litigioasă reclamată de Viitorul, atunci când Marc l-a faultat în careu, dar arbitrul Robert Dumitru nu a indicat punctul cu var, arătându-i în schimb cartonaş galben tânărului de la FC Viitorul. „A fost penalty clar, mi-a dat peste piciorul drept, de altfel Marc a şi recunoscut că m-a faultat. La Ganea a fost atac cu talpa, arbitrul putea să dea măcar joc periculos. Am jucat bine, am dominat la toate capitolele şi ar fi trebuit să ne impunem la diferenţă de două - trei goluri lejer. Este frustrant că nu am câştigat. Puteam să marcăm al doilea gol şi să ne desprindem pe tabelă. Dar aşa a fost să fie, sperăm ca la meciul următor să spargem gheaţa. Noi am jucat până acum mai bine în deplasare şi sperăm ca prima victorie să vină la Giurgiu. Începem să ne obişnuim însă şi cu meciurile de acasă. Simţim că jucăm şi noi fotbal cu aşa tribune entuziaste. Sperăm ca spectatorii să vină la fel de mulţi ca până acum“, a arătat Florin Tănase, potrivit sursei citate.

Raul Ciupe - „Meritam să câştigăm“

Contra lui Dinamo, Raul Ciupe (căpitanul lui U Cluj din sezonul trecut) a debutat la FC Viitorul. „Am avut o senzaţie plăcută. Stadionul a fost plin, iar suporterii ne-au susţinut exemplar. Îmi pare rău însă că nu am reuşit să debutez cu o victorie. Viitorul merita să câştige cele trei puncte. Am dominat Dinamo de la un cap la altul al meciului. O studiasem foarte bine. Ne gândim să jucăm cât mai bine şi să câştigăm cât mai multe meciuri, prea puţin ne interesează arbitrajul. Vrem să demonstrăm în teren ce facem în fiecare săptămână la antrenamente. Mă bucur pentru Răzvan Marin, merita acest gol, pentru că munceşte foarte mult la antrenament. Meciul cu Dinamo a trecut însă, ne gândim la următorul. Cu Astra va fi altceva, această echipă are un alt stil de joc. Va trebui să vedem punctele lor slabe şi forte. Ne dorim foarte mult să învingem. Este un campionat foarte greu, valorile s-au strâns şi orice punct contează. La Viitorul sunt jucători tineri, talentaţi, care au nevoie lângă ei şi de fotbalişti cu experienţă. Este un colectiv foarte bun, iar asta se vede în timpul jocului. E foarte important să fim uniţi. Numai aşa putem avea rezultate. Gică Hagi ştie mult fotbal şi e exigent, dar e foarte bine, pentru că numai aşa poţi progresa“, a punctat Raul Ciupe.

Alexandru Buzbuchi - „Cu Astra, nu avem nimic de pierdut“

Portarul Alexandru Buzbuchi a spus că Viitorul merita să câştige contra lui Dinamo. „Suntem supăraţi cu toţii, aşteptam acest meci de mult timp şi speram în victorie. A fost destul de cald şi cred că asta a pus probleme ambelor echipe. Am încercat să ne facem jocul, să avem posesie şi să încercăm să dominăm. Dacă eram puţin mai atenţi, puteam să şi câştigăm. Am avut însă două penalty-uri clare. Dar trecem peste asta, e începutul campionatului, trebuia să dăm noi mai multe goluri şi să ne mărim avantajul. Mergem la Astra să câştigăm. Am făcut un meci destul de bun, ne-am impus în teren şi asta ne dă un imbold pentru partidele viitoare. Am avut mai mereu meciuri bune în deplasare, am adus victorii mai multe de pe teren străin. Am învins Astra şi anul trecut de două ori. Vom merge cu tupeu şi curaj. N-avem nimic de pierdut şi sperăm să câştigăm. Ne simţim foarte bine la Ovidiu şi le mulţumim suporterilor că vin alături de noi în număr aşa de mare“, a spus Alexandru Buzbuchi.

Sursa foto: Academia Hagi
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1620

Mandatele administratorilor provizorii ai Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, prelungite

25 Aug 2022 1865

Opt fotbaliști formați de Academia Hagi în top 20 al celor mai bine cotați jucători români în Europa

11 Jun 2022 2042

Decizie definitivă în cazul morții scafandrilor la Eforie!

22 Oct 2021 2396

Apărătorile speciale Meciul cu Armenia, din 2016, i-a rămas în suflet lui Răzvan Marin. Acum, România a suferit un eşec dureros

01 Apr 2021 3191

Foşti jucători ai FC Viitorul, în lotul României pentru primele trei meciuri din preliminariile Mondialului

17 Mar 2021 2871

Foști jucători ai Academiei Hagi și ai FC Viitorul Constanța, printre cei mai bine cotați fotbaliști români

06 Feb 2021 4955

Trei fotbaliști formați de Academia Hagi, la echipe din campionatul italian

28 Sep 2020 2657

Zece dintre fotbaliștii care au urcat pe podium, în 2012, la Talent Cup, cu Academia Hagi, aveau să ajungă în Liga 1 (galerie foto + video)

26 May 2020 3771

Ziua în care Arpad Tordai, la numai 15 ani, a apărat trei lovituri de pedeapsă, iar FC Viitorul a învins Dinamo și a mers în semifinale (galerie foto + video)

11 May 2020 3095

România susţine astăzi meciul cu Malta din preliminariile Euro 2020

08 Sep 2019 2250

România întâlneşte astăzi Spania în preliminariile Euro 2020. Mai mulţi foşti jucători ai FC Viitorul în lotul tricolor

05 Sep 2019 2392

Editorial La FC Viitorul, aşchia nu sare departe de trunchi! Ce vrăji vor mai face puştii?

20 Apr 2019 1964

„Campionii creează campioni!“ Lansat în fotbalul mare de FC Viitorul, Răzvan Marin a semnat cu Ajax Amsterdam

04 Apr 2019 1778

Răzvan Marin, cel mai bun jucător român în 2018, în cadrul Galei Fotbalului Românesc

04 Dec 2018 1597