Halep, Begu, Niculescu și Cîrstea, convocate la echipa de Fed Cup a României


Simona Halep (4 WTA), Irina Begu (28 WTA), Monica Niculescu (35 WTA) și Sorana Cîrstea (59 WTA), cele patru jucătoare române din top 100 mondial, au fost convocate la echipa națională de Fed Cup pentru meciul cu Belgia, din primul tur al Grupei Mondiale II, care va avea loc în perioada 11-12 februarie, în Sala Polivalentă din București, a anunțat, astăzi, Federația Română de Tenis, informează Agerpres.

Căpitanul nejucător Ilie Năstase a chemat-o la lot și pe Patricia-Maria Țig (104 WTA), care va fi rezervă.
 

„Mă bucur că am putut convoca cea mai bună echipă pentru acest meci important cu Belgia din Cupa Federației. Fetele noastre sunt foarte valoroase, avem jucătoare de elită, și sunt convins că suporterii români, pe care îi aștept să fie în număr cât mai mare în Sala Polivalentă din București, vor avea parte de tenis de înaltă clasă. România merită să fie din nou în prima Grupă Mondială a Cupei Federației și știu că și fetele își doresc acest lucru'', a declarat Ilie Năstase, potrivit Agerpres.


România a pierdut toate cele trei meciuri cu Belgia din Fed Cup, 0-2 în 1975, în Franța, în sferturile Grupei Mondiale, 1-2 și 0-3 în 1995, în Spania, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa.

Sursa foto: Facebook Simona Halep

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 813

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 569

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1147

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 896

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1248

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 875

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 756

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1621

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 858

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4387

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 743

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 984

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1591

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 750

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 728