Jucătorii de la Farul, ameninţaţi cu sancţiuni financiare

Baschet.jpgÎnfrângerea de pe teren propriu din partida de campionat cu Timba Timişoara a învolburat apele la Baschet Club Farul. Echipa constănţeană a pierdut cu 56-83 în faţa unei nou-promovare, ca şi ea, pe care o învinsese însă în partidele precedente.

În cele trei etape scurse din Liga Naţională, Farul a strâns trei înfrângeri, iar în runda viitoare va avea un nou meci greu, cu CSS Giurgiu, în deplasare.

„Am pierdut într-o manieră la care nu mă aşteptam. Au fost jucători pe care mă bazam, care trebuia să înscrie mai mult şi nu au făcut-o. Poate nu asta e valoarea lor, poate a fost un accident. Avem mult de lucru. Timba a făcut un meci superb, noi am jucat foarte slab. Trebuie să lucrăm la partea colectivă, la cea tactică. Vom avea rezultate când vom înţelege că prestaţiile individuale trebuie să se subjuge celei colective", a declarat antrenorul Costel Cernat.

Tehnicianul Farului a remarcat eficienţa foarte scăzută a elevilor săi în ce priveşte aruncările de la distanţă şi de la semi-distanţă, capitol la care oaspeţii au excelat. „Timba a punctat foarte mult din aceste poziţii, noi n-am băgat-o în coş. Aşa e în baschet, se mai întâmplă. Am avut o eficienţă foarte scăzută la aceste aruncări. În prima repriză, ei au aruncat de 14 ori de la trei puncte, noi de patru", a mai spus antrenorul.

În condiţiile în care, până în decembrie, lotul nu poate fi îmbunătăţit, prin transferări, Cernat se bazează tot pe aceşti baschetbalişti, sperând la îmbunătăţirea jocului. „Aceasta e formaţia, aceştia sunt jucătorii. Nu putem transfera nimic până în decembrie. Eu mă bazez însă pe faptul că ei se vor mobiliza şi vor forma o echipă, aşa cum n-au arătat cu Timba. La Giurgiu va fi foarte greu, au cinci jucători americani în teren, cum a avut şi Timişoara. Giurgiu a pierdut doar un meci. Ne vom bate, vrem să ne facem datoria. Sper să reuşim o partidă mai bună", a punctat Costel Cernat.

„O să-i tai la bani până când o iau pe apă singuri"

Preşedintele clubului, Petrică Munteanu, a fost mult mai acid când a analizat evoluţia Farului din confruntarea cu Timba, ameninţând că asupra jucătorilor se pot abate şi sancţiuni financiare. Oricum, lotul va fi remaniat, posibil şi până iarnă.

„Am pierdut pentru că nu vor să asculte de ce le spune antrenorul, nu se mişcă. Trebuie altă soluţie, iar aceasta e la îndemână, să-i tai la bani până când o iau pe apă singuri. Altceva nu pot să fac la ora asta. Când aruncau la coş, de la adversari erau trei pe coş, de la noi niciunul. O să iau măsurile care sunt de luat, pentru că avem şi un contract, şi un regulament de ordine inferioară. Ştiu pe scris ce trebuie să facă, pe vorbe le-a spus antrenorul, le-am spus şi eu. Ori nu au capacitatea să înţeleagă, ceea ce ar fi o problemă, deşi eu nu cred aşa ceva, ori e altceva. Şi atunci vom vedea şi alte metode. O să le încercăm pe toate. În iarnă, ne gândim la transferuri, în limita banilor. Decât să-i ţin pe unii de pomană şi să stea pe bancă degeaba, mai bine renunţăm la ei, poate şi până în iarnă. Mai bine stăm în opt inşi, dar buni, care să joace", a spus preşedintele BC Farul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 335

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 334

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 506

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 869

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 557

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 489

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 454

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 781

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 505

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 521

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560