Naţionala României revine la Constanţa pentru meciuri de calificare

Echipa naţională de baschet masculin a României va debuta la Constanţa în campania de calificare la Campionatul European din 2015, care se va disputa în Ucraina. Tricolorii susţin în Sala Sporturilor meciurile cu Bulgaria (pe 1 august, de la ora 17.45) şi cu Islanda (pe 7 august, de la ora 18.00). Aceste trei echipe compun grupa A din primul tur preliminar, iar câştigătoarea seriei merge mai departe în play-off, alături de alte trei formaţii, clasate pe locul întâi în restul grupelor. România va susţine celelalte două meciuri din grupă, în deplasare, pe 10 august (ora 19.10), cu Bulgaria, şi pe 16 august (ora 19.15), cu Islanda. Cele două confruntări de la Constanţa vor fi prefaţate într-o conferinţă de presă care va avea loc luni, 29 iulie, de la ora 12.00, pe terasa hotelului „Sport”. Selecţionerul României, Marcel Ţenter, a pregătit evoluţiile preliminare într-un stagiu din Portugalia, la care a fost convocat şi constănţeanul Adrian Tudor (Blidaru), campion naţional cu CSU Ploieşti în sezonul 2012/2013. Lotul României are alcătuirea: poziţia 1 - Adrian Tudor (CSU Ploieşti), Mihai Paul (U Cluj), Alex Pop (U Cluj), Daniel Popescu (BCMU Piteşti); poziţia 2 - Andrei Mandache (CS Gaz Metan Mediaş), Levente Szijarto (CSU Ploieşti), Dan Grunfeld (Hapoel JM - Israel); poziţia 3 - Vlad Moldoveanu (Le Havre - Franţa), Adrian Guţoaia (CS Gaz Metan Mediaş), Andrei Căpuşan (BC Timişoara), Vlad Popovici (Poli Iaşi), Kalala Kabengele (Chalons-Reims - Franţa); poziţia 4 - Mihai Silvăşan (U Cluj), Cătălin Burlacu (CSU Ploieşti), Titus Nicoară (CSM Oradea), Leonard Filip (CSM Dinamo Bucureşti); poziţia 5 - Cătălin Baciu (U Cluj), Ionuţ Drăguşin (CSM Craiova), Bogdan Ţibârnă (CSM Oradea), Alexandru Olah (Northwestern - SUA), Lazăr Laszlo (CSM Oradea).

Sursa foto: frbaschet.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 482

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 466

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 519

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 874

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 562

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 493

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 373

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 457

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 785

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 506

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 462

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 438

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 529

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561