Răzvan Florea, despre Aqua Challenge „Ne bucurăm că aducem în continuare la Constanţa iubitori de înot de toate vârstele“ (galerie foto)



Printre concurenţii la ediţia a şasea a celui mai important maraton de înot în ape deschise găzduit de România, Aqua Challenge, desfăşurat pe plaja Zoom Beach din Constanţa, s-au aflat şi nume mari din înotul românesc: Anca Pătrăşcoiu (prima medaliată olimpică din istoria nataţiei româneşti - argint în proba de 200 de metri spate la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles) şi Dragoş Coman (multiplu medaliat european şi mondial).
 
Concurenţi de toate vârstele s-au întrecut în trei probe, cea superscurtă (pe distanţa de 500 de metri), cea scurtă (de 1.500 de metri) şi cea lungă (de 5.000 de metri). Cel mai rapid în proba de 500 de metri a fost Andrei Bălăceanu, urmat de Alexandru Picioruş şi Alexandru Mărgărit. În întrecerea feminină, Cosmina Tomele a încheiat pe primul loc, podiumul fiind completat de Beatrice Croitoru şi Ioana Harabagiu. În această probă a luat startul şi cel mai în vârstă participant, Mircea-Gheorghe Lupeş, în vârstă de 75 de ani.
 
La 1.500 de metri, primul sosit a fost Mihai-Bogdan Petre, urmat de Ionuţ Țîrlea şi Cristian Tranulea, în timp ce în competiţia feminină s-a impus Kata Korponay, care le-a devansat pe Bianca Ilie şi Ana-Maria Prioteasa. Proba regină, de 5.000 de metri, a fost câştigată pentru al treilea an consecutiv de Alin Artimon, podiumul fiind completat de Sabin Bonea şi Andrei Simon. La feminin, pe prima poziţie s-a situat Julia Nagy, urmată de Emilia Colţi-Dumitrescu şi Bianca Izabella Răduţă.
 
„A fost o ediţie reuşită, cu vreme bună şi mulţi participanţi. Au luat startul de la copii de 8-9 ani până la veterani de 75 de ani, pentru că tuturor le place acest concurs, care le permite să îmbine câteva zile de vacanţă la malul mării cu înotul. În urmă cu şase ani, am organizat primul maraton de înot în ape deschise şi ne bucurăm că aducem în continuare la Constanţa iubitori de înot de toate vârstele, amatori şi profesionişti“, a declarat la final Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc. Răzvan Florea conduce Asociaţia Club Sportiv Atena, care, alături de partenerii ei, a organizat Aqua Challenge. 

Sursa foto: Alex Baran
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 339

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 456

Un imobil de pe strada Avram Iancu va fi reabilitat Firma lui Răzvan-Ionuț Florea, act de urbanism de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 725

Înotătorii de la CSM Constanța adună medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 529

CSM Constanța. Pe urmele tatălui! Răzvan Florea - premiul fair-play în 2004. După 20 de ani, fiul său, Ștefan - premiu la handbal (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 1254

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 688

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 990

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 909

CSM Constanța natație Patrick Dinu va evolua la Campionatul Mondial

02 Feb 2024 972

CSM Constanța Fiul cel mic al medaliatului olimpic Răzvan Florea a trecut de la natație la handbal. „Îi place maxim“ (GALERIE FOTO)

10 Jan 2024 1857

Înotătorul Bogdan Talpac, din Cumpăna, a cucerit două medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Dec 2023 1351

Euro 2023 Otopeni Înotătorii de la CSM Constanța au contribuit la stabilirea a noi recorduri naționale

07 Dec 2023 1020

Natație Medalii la Campionatul Național - poliatlon pentru Atena Sport Club Constanța și CS Farul Constanța (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1114

Natație Patrick Sebastian Dinu, de la CSM Constanța, l-a învins pe David Popovici!

14 Nov 2023 1268

Aqua Challenge 2023 Condițiile meteo neprielnice au modificat desfășurarea maratonului de înot în Marea Neagră (GALERIE FOTO)

21 Aug 2023 1477